Cultura
Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.
Tănase Scatiu este un arendaș mojic, un parvenit obscur, brutal, fără scrupule, profitor ahtiat după avere.
Vă invităm să lecturați un fragment din romanul „Viața la țară” care cuprinde scena în care coana Profirița, mama lui Tănase Scatiu, pune ochii pe tânăra și frumoasa Tinca, numa’ bună de măritat cu băiatul ei.
Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poştalioni ce intrau în curte cu strigăte şi saltanat. Atât el cât şi nevastă-sa Sofiţa săriră din paturile lor de cit, şi se uitară pe fereastră.
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
— Iii!… e greu de noi! Tănase Scatiu cu mă-sa!… exclamă boier Dinu.
— Da’ nu-i mai zice aşa, omule, că te-a auzi a fată… Ia-ţi mai bine surtucul şi eşi-le înainte.
Coana Sofiţa trecu repede într-o odaie de alături să se mai diretice la cap, iar boier Dinu îşi trase din fugă cizmele (strângând din ochi şi blestemând), îşi luă haina în spinare şi ieşi să-şi întâmpine musafirii.
— Salutare, nene Dinule, zise noul venit, scuturând pe bătrân de mână. Iacătă, am venit cu mama.
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!
Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
— Sărut mâna, coană Prohiro; bre, anul ăsta fac grâu mult, zise Murguleţ, sărutându-i mâna cam din fugă.
— Sărut ochii, mamă; da’ ce se potriveşte, eşti fodul, coane Dinule! Uite, zău, maică, zise ea lui fiu-său, parcă văd pe căminarul Tasache Murgu; uite, leit-poleit cum e conu Dinu: nalt, uscăţiv la chip, aşa smead ca dumnealui şi fodul… Lasă, zău, coane Dinule, că sunteţi fodui… Auzi, de atâţia mari de ani vecini cu moşiile şi să nu loveşti dumneata o dată pe la mine!…
— Uite, zău, coană Prohiro, ai dreptate; da’ nu ştiu cum s-a făcut…
Vorbind astfel, bătrâna îngălbenea, începea să înghită în sec, se foia fără rost, până ce căzu pe o bancă din cerdac.
— Aoleo, coane Dinule, zise ea repede, făcându-şi vânt cu mâna, îmi vine rău…
— Puţin „coneac”, strigă fiu-său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva…
Murguleţ se repezi fuga la cămară şi se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-şi vie în fire.
În vremea asta se arătă şi Sofiţa Murguleţ.
Ea dete pe bărbaţi la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că îşi veni baba în simţiri.
— Doamne, coană Profiriţo, cum stai dumneata afară, soro!… Ia să intrăm înăuntru, că pe năduşala asta te bolnăveşti chiar din senin, zău.
Şi, ţinând pe babă de subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec.
Sofia Murguleţ se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să-şi istorisească patima de la descălicătoare, îi dete cafea cu lămâie, pică oţet pe un cărbune sub nasul ei — iar pe de altă parte porunci să aducă tânărului dulceaţă, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit.
— Ia spune-ne, coană Profiriţo, cum îţi vine?…
Aci, începu bătrâna o lungă şiretenie de vorbă:
— Uite, maică, îmi vine aşa un „nixis” pe la stomah, şi parcă numai ia aşa mă zgâlţâie de chiept, şi să te ţii numa goană la cap, şi apoi parcă-mi bate două zbanţuri în tâmple, de mă prăpădesc, maică!…
— Şi nu iai nimic dumneata pentru asta?
— Da’ câte n-am făcut! N-a cheltuit ghetu băiat o grămadă de bani!… Ba palianuri, ba consulturi, ba doftoru Draci, ba acu cică să iau apă de Vacs…
— De Vals, mamă, o îndreptă fiu-său.
Pe când vorbeau astfel, uşa se deschise de la un iatac din fund, şi de sub perdelele albe de ţară se ivi un chip rotund de fată, care, dând de obrazurile nouă ale musafirilor, se făcu stacojiu.
— Mămucă dragă… avu ea aerul de a începe.
Dar în mijlocul odăii, se opri în loc, făcu o plecăciune după toate regulele ceremonialului de la pension, şi dete năvală să iasă pe cealaltă uşă. Coana Sofiţa o opri.
— Tinco! Da’ nu saluţi lumea? Unde te duci?
Fata se opri din nou, nehotărâtă. Obrazul mame-sii luase expresia obişnuită de nemulţumire şi descurajare, când i se întâmpla câteodată să se supere, iar conu Dinu se ruşinase cu desăvârşire de stângăcia ei.
— Sărută mâna coanei Profiriţe, zise mamă-sa.
Un moment, cât mai trecu până să se hotărască fata, coana Profira îşi înfipse privirile în ochii ei, cu toată răutatea lor bătrânească. Fata auzise vorbindu-se în casă de neamul îmbogăţit al Scatieştilor ca de nişte mojici renumiţi, ieşiţi dintr-un vechi vătaf al tatălui lui conu Dinu Murguleţ, şi a-i vedea în casa lor i se părea o adevărată enormitate. Dar, în cele din urmă, se duse să sărute mâna coanei Profire. Bătrâna o sărută pe obraz, uitându-se la ea lung şi scuturându-şi valurile de carne de pe trup, de pofta râsului.
— Ptiu, să nu fie de deochi! că frumoasă mai eşti!
Fata se duse după aceea la fiul bătrânei şi-i întinse mâna cu aceeaşi reverenţă; el răspunse tare şi sigur de sine:
— Salut!
Apoi, fericită că-şi isprăvise complimentele, se retrase în dosul scaunului lui tată-său, şi, după un minut, o şterse.
Coana Profira începu iarăşi a râde:
— Cresc, bată-le norocul, ca din apă… Acuma numai bărbat îi lipseşte…
Conu Dinu Murguleţ îşi ciugulea unghiile de la o mână, neîndrăznind să privească în faţa bătrânei. În fond îl supăra vorba coanei Profire, fiindcă înţelegea unde vrea s-o aducă. Dar nevastă-sa, cu sensul practic al femeilor, da din cap cu înţelesuri.
— Răul e, zise ea, că nu facem grâu destul.
— Ia lasă, coană Sofiţo, răspunse bătrâna, conu Dinu să trăiască! De atâţea mari de ani, de când are moşia de la Eforie pe nimic, bez moşia dumisale părintească, mărita până acum şapte fete.
Pe conu Dinu nimic nu-l supăra mai rău decât să-i fi zis că are moşia de la Eforie pe nimic. Îşi muşcă din unghii mai adânc şi tăcu.
— Aşa e, îngână coana Sofiţa, dar avem greutăţi: fata la pension, nepotu-meu în străinătate…
— Aracan de mine, maică, da’ tot învaţă? Ce-a mai ieşit şi moda asta cu învăţătura până la adânci bătrâneţe!… Uite, eu pe Tănase al meu l-am pus la treabă de mic copil, şi slavă lui Dumnezeu, băiatul a ieşit bun, treaba treabă, plimbarea plimbare. Acu să-i găsesc nevastă cumsecade şi m-am liniştit. Anu ăsta trebuie să-l însor, că mi-e c-oi închide ochii fără să apuc să-mi văd nepoţii… Ce zici, coane Dinule?…
Conu Dinu dete din cap, parcă ar fi zis că aşa e, dar că asta nu-i treaba lui.
După ce-şi isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă ţigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară pe farfuriuţă, iar ţigareta în toc, şi se sculară să plece.
Coana Profira dori să vază pe Tinca la plecare, dar fata nu se găsi nicăierea. Cam înfiptă, bătrâna sărută pe conu Dinu pe frunte, zicându-i:
— Aşa sunt fetele, marfă scumpă. Ce zici, vecine, nencuscrim?
— Drum bun, coană Profiro. Ia să ridice coşul de la trăsură. Vătaşe Taftă, pune mâna, să nu se dea vizitiul jos.
În sfârşit, plecară.
În urma lor, coana Sofiţa umbla domol în jurul lui bărbatusău, şi, cu sfioasă supunere, căuta să-i ghicească gândurile. Dânsul îşi răsuci o ţigară, fără a zice nimic, şi intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap.
— Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile.
Nevastă-sa stete un moment la îndoială.
— Au să intre toate muştele, omule.
Murguleţ se îndreptă spre masă să găsească chibriturile şi dete cu ochii de pana de gâscă lăsată de tânărul Scatiu.
— Deschideţi uşile, să iasă mirosul de mitocani! Ia poftim de vezi, zise el făcând explozie, cu braţele încrucişate înaintea penei, cine-mi cere fata. Eu să-mi dau fata la asemenea mojici?… Doar dacă mi-o lua Dumnezeu minţile! Bă-dă-rani!…
Coana Sofiţa încerca să fie serioasă, deşi îi venea să moară de râs. Bărbatu-său se întoarse din nou către dânsa.
— Am moşie de la Eforie pe nimica, ha? De ce nu pofteşte fiu-său să mă urce la mezat, să-l învăţ eu minte!
— Nu, zise nevastă-sa, zâmbind, fiindcă speră să-i dăm fata.
— Să-mi dau eu fata unui asemenea mojic!… Ţi-am spus: dacă mi-o lua Dumnezeu minţile, poate.
Apoi urmă a face paşi mari prin casă şi a trage adânc din ţigară, ca şi cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la un minimum de supărare. Coana Sofiţa trecu pe nesimţite într-o odaie vecină, lăsându-l să-şi potolească singur furia.
sursa: wikipedia
