Actualitate interna
Pentru mine, ca pilot care de mic a visat să ajungă să zboare curse transcontinentale, a fost un șoc imens.
Pentru mine, ca român, a fost o palmă dată mie de proprii conaționali care au decis aceasta.
Pentru mine, ca și contribuabil plătitor de taxe și impozite mai mari decât orice altă categorie socio-profesională, a fost maxima ofensă modul în care au fost gestionați banii și cum a devenit cursa nerentabilă.
Pentru România impactul a fost negativ și greu de înțeles.
Pentru aviația română a fost o dramă și a pus prima bornă pe drumul pribegiei pilotilor români spre companiile aeriene străine
Ca să putem înțelege singuri ce a însemnat acest ultimă cursă am să vă redau ad literam mesajul pilotului comandant al acestei ultime curse, Dumitru Oprisiu:
“ Ziua în care a murit o parte din Tarom a fost ziua de 19 Noiembrie 2003.
La ora 09.59, aeronava A310 YR –LCB a decolat în ultimul său zbor transatlantic sub sigla Tarom și a ajuns la JFK -New York la ora 20.21, după 10.22 ore de zbor.
Nici unul dintre colegii mei nu si-a dorit sa trăiasca un asemenea moment, în fapt un coșmar teribil pentru orice pilot al unei companii care a fost de referință cândva pentru siguranța și securitatea zborului, calitatea personalului și a serviciilor, numărul mare de rute intercontinentale.
Sorții au făcut ca dificila sarcină de a zbura acea cursă să cadă pe umerii mei. Astfel am ajuns ca în acea zi să fac parte din echipajul acelei ultime curse și alături de colegi să avem parte de cea mai tristă zi petrecută în companie.
Ce a fost in sufletul fiecăruia dintre noi și a celor de acasă , este greu de descris și nici nu doresc sa comentez mai multe.
Parcă trăiam într-un fel de “Ghetsimani “ urât al Taromului și pur și simplu ne simțeam trădați!
Resemnare și dispreț, asta simțeam adânc și răscolitor în mintea și sufletul fiecaruia dintre noi.
Aceste sentimente erau născute din titlul de glorie obținut, culmea ridicolului, chiar de către cei aflați in acea perioadă în cel mai toxic management al companiei de până atunci și plecați tocmai dintre noi, Piloții !!! De fapt, niste impostori, subjugati compromisului si lipsiti de vreun reper moral, dar care mereu au avut o problema cu mentinerea verticalitatii coloanei vertebrale.
Era cunoscut faptul că dacă ar fi încercat să stea în picioare, drepți și în fața unei oglinzi morale, îi apuca vertijul!
Pur și simplu și-au oprit de la zbor propriul avion pe care zburau! INCREDIBIL!
Invariabil, dar toti membrii acelui echipaj aveam aceleasi sentimente la adresa lor din moment ce au acceptat sa se compromită astfel și sa distrugă o munca de atâția ani.
Fiecare dintre membrii echipajului recunoștea în sinea lui că maximul de apreciere ce merită sa le fie acordata odată pentru totdeauna nu putea fi decât dispretul!
Nu meritau altceva !
Superficialitatea si decreptitudinea acestei adunături cinice, orgolioase si disprețuitoare, a adus osânda pentru cei mulți care au avut de suferit. Bună parte din personal nu s-a mai regăsit în companie, unii rămânând fără slujbe, iar alții trebuind să ia calea pribegiei prin țări străine.
Întotdeauna pe călăi îi încântă barbaria făcută, și celor din această execuție le dădea satisfacții orgasmice pe care și le arătau rânjind asemenea unor geambași de cai pricopsiti prin saloanele protipendadei vremii .
De fapt, doar niste infractori de duzină, care n-au gândit capul, ci cu fundul și au făcut-o în interesul lor și atât !
“Maurul și-a făcut datoria. Maurul poate să plece”, o celebră expresie atribuită maurului din Tunis, din Conjurația lui Fiesco de Friedrich Schiller, s-a adeverit a fi cât se putea de potrivită atunci și pentru Tarom.
Maurul și-a făcut datoria, apoi maurul și apropiații săi, probabil multumiți de împlinirea rostului lor nedemn pentru rolul avut și pentru a se salva pe sine, s-au refugiat în anonimat lăsând în urma lor doar un gust amar și amintirea și nostalgia dureroase ale acelor vremuri când Tarom opera pe un spațiu cuprins între Singapore-Beijing și Chicago- New York .
Defilarea “maurilor“ prin fotolilul directoratului companiei a continuat și în anii următori , continuându-se și în ziua de azi . Fiecare dintre ei făcându-și “datoria” primită și deasemenea primindu-și, într-un fel sau altul, răsplata trădării asemenea binecunoscutului personaj biblic, Iuda Iscariotul.
Pentru ce au făcut ei Aviației romane si Taromului imi este greu să-mi amintesc de ei ca oameni, iar ca piloți nici atât!
Toți acești “mauri”, în fapt, pur și simplu niște primitivi, lipsiți de empatie și bun simț, au fost cea mai toxică prezență posibilă pe care am intâlnit-o în fruntea companiei în anii petrecuți acolo, caracterizați doar de ticaloșie, prostie și lăcomie .
Au jucat murdar, iar apoi mulțumiți că nu suferă nici o pedeapsă pentru răul provocat, au presupus că au scăpat . Nu i-am lăsat să creadă asta și le-am spus-o în față atunci când am plecat din companie, că răul și ticăloșenia nu câștigă niciodată, că mai devreme sau mai târziu timpul și nu eu, le va aduce nota de plată cu dobânda cuvenită.
Și sper și astăzi că Dumnezeu și Aviația să îi facă să plătească pentru mizeria lor de atunci.
A spune vorbe bune despre aceste glume sinistre închinate altarului corupției ar însemna să-i jignesc pe Dumnezeu, Aviația și aviatorii României.
Unor nimicuri n-avem cum să le acordăm nici măcar un milligram din respectul nostru și nici a face efortul de a le pomeni numele .
Numiți-i voi, dacă puteți!
Zborul lor n-a fost, de fapt, al unor aviatori pe un cer azur precum ar fi trebuit să fie asemenea majorității personalului navigant, ci o rostogolire în noroi .
Pentru ce au făcut, pe toți să-i ierte bunul Dumnezeu, dacă o putea și cine o mai dori. Eu, oricât aș vrea, nu am cum și nici bunăvoință nu am!”
un articol scris de: pilot Cezar Osiceanu
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
