PUBLIVE MEDIA TV

Noul sezon expozițional al MNAC

Artefacte și piese etnografice, obiecte care au aparținut unor personalități și invenții sunt puse în dialog cu arta din colecțiile Muzeului Național de Artă Contemporană, expoziții cu lucrări de Adina Mocanu, Dan Vișovan și Bogdan Rața fac parte din noul sezon expozițional al MNAC, care a debutat pe 13 iunie, potrivit curatorial.ro.

În fața muzeului, până la finalul lunii septembrie, e amenajată expoziția „Urbanologie” a artiștilor timișoreni Bogdan Rața și Dan Vișovan, o intervenție cu patru sculpturi de dimensiuni monumentale, parte dintr-o serie mai amplă inițiată în 2023. Alături de aceste piese se află fragmente de coloană aduse de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa.

„Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor” ocupă două săli de la parterul muzeului. Aici sunt reunite, într-o formulă inedită, obiecte de la muzee din țară și din colecții private în dialog cu lucrări din patrimoniul MNAC.

Expoziţia „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor” deschide  sezonul de vară la Muzeul Naţional de Artă Contemporană | News.ro

sursa foto: news.ro

Descoperă-ți Arhetipul

Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.

Publive Media TV

ARHETIP

[NUME]

...

Evaluare Psihografică marca Publive Media TV

Ceasul de buzunar și masca mortuară din bronz ale lui Mihai Eminescu stau alături de o fibulă (broșă spiralată din bronz) din secolul VII î.e.n. și de lucrarea „Fusion I / Fusion II” a lui Paul Neagu. Pe de altă parte, se află o bicicletă din lem, coșuri împletite, o alarmă manuală de incendiu și ornamente, scoarțe, jucării, precum și lucrări de Mihai Olos, Geta Brătescu, Matei Bejenaru, Mircea Cantor, Dan Vezentan, Anca Benera și Dan Acostioaei, între altele.

masca mortuara a lui Eminescu/ wikipedia

masca mortuara a lui Eminescu/ wikipedia

 

Ești un Geniu de Elită?

Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!

Publive Media TV

Dovedim genialitatea în fiecare zi

DIPLOMĂ

Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului

[NUME]

...

Recunoaștere oficială marca Publive Media TV

Cititi integral pe: curatorial.ro

Citește și...