
Printre participanți s-a numărat și premierul Ilie Bolojan, care a venit însoțit de partenera sa. Este prima apariție publică a șefului Guvernului alături de aceasta, într-un cadru oficial.
Trupul neînsuflețit al Cardinalului a fost depus la Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, unde au avut loc rugăciuni și procesiuni religioase. Înmormântarea este programată pentru luni, moment la care sunt așteptați să participe atât reprezentanți ai Bisericii, cât și oficiali de stat.
Cardinalul Lucian Mureșan, singurul român care a deținut acest titlu, rămâne o figură marcantă a vieții religioase din România, cunoscut pentru devotamentul său față de comunitatea greco-catolică și pentru rolul pe care l-a avut în întărirea legăturilor cu Vaticanul.

sursa foto: Facebook / Arhieparhia Blaj