PUBLIVE MEDIA TV

Corupția din sport nu are culoare politică!

editorial Stefan Popescu

editorial de Ștefan Popescu
Publicat pe: 30 octombrie 2025

Corupția din sport nu are culoare politică!

În urmă cu peste un an, lumea sportului a fost lovită în plin de o Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 19/2023, publicată în Monitorul oficial al României nr. 86/30.01.2024), Recurs în Interesul Legii, care a dat o interpretare unitară Hotărârilor judecătorești cu privire la obligativitatea înscrierii în Registrul de evidență al federațiilor a noilor membri afiliați, întrucât părerile instanțelor erau diferite, în sensul că unele apreciau că obligatorie această înscriere considerând că este o modificare a actelor constitutive, iar altele apreciau că este o decizie exclusivă a hotărârilor Adunărilor generale ale federațiilor.

Pe scurt, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat ca obligatorie această înscriere, considerând că este o modificare a actelor constitutive și a statutelor.

Cu toate că prin publicarea în Monitorul oficial al României a Deciziei, aceasta este obligatorie, având ca efect atribuirea dreptului de vot al noilor membri afiliați, ea nu este pusă în aplicare de către federațiile sportive naționale, afectate de acest recurs, întrucât multe dintre ele ar înceta să mai existe.

Efectul acestei Decizii este devastator întrucât dispar din sportul de performanță toate cluburile de drept public din subordinea autorităților publice locale și centrale, o uriașă susrsă de corupție care în ultimii 25 de ani a devastat sportul de performanță din România.

Descoperă-ți Arhetipul

Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.

Publive Media TV

ARHETIP

[NUME]

...

Evaluare Psihografică marca Publive Media TV

Soluția „găsită” de mafia din sport (îmi asum acest termen) a fost să apeleze la Parlament, încercând eludarea Recursului în Interesul Legii prin modificarea Legii sportului. Acestă tentativă este sortită eșecului, întrucât modificările propuse, nu sunt de natură să afecteze Recursul în Interesul Legii, ci nu fac altceva decât să readucă situația anterioară pronunțării acestuia, despre care Inalta Curte a decis că este ilegală.

Am sesizat Camera Deputaților asupra aspectelor necostituționale ale acestei inițiative, solicitând respingerea acesteia, urmând ca în situația în care, în ciuda argumentelor aduse în susținere va vota această lege, să sesizez Președintele țării și Guvernul să solicite Curții Constituționale anularea acestei aberații, susținută de toate partidele politice, de la putere și de la opoziție.

Atașat Opiniile scrise comunicate Camerei Deputaților.

Ești un Geniu de Elită?

Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!

Publive Media TV

Dovedim genialitatea în fiecare zi

DIPLOMĂ

Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului

[NUME]

...

Recunoaștere oficială marca Publive Media TV

CD OPINII

Citește și...