
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat public după operațiunea prin care Horațiu Potra, împreună cu Dorian și Alexandru Potra, au fost aduși în țară sub escorta autorităților române. Într-un mesaj publicat pe Facebook, șeful statului subliniază că această acțiune reprezintă o dovadă clară a fermității statului român în apărarea ordinii constituționale și a cadrului democratic.
Potrivit președintelui, readucerea celor trei în România arată că instituțiile statului își asumă responsabilitatea de a investiga și sancționa orice acțiuni care pot amenința securitatea națională sau stabilitatea instituțiilor fundamentale.
„Operațiunea de readucere în țară, sub escortă, a lui Horațiu Potra și a lui Dorian și Alexandru Potra confirmă angajamentul ferm al statului român: ordinea constituțională se apără, iar cei suspectați de acțiuni împotriva acesteia ajung în fața justiției”, a transmis Nicușor Dan.
foto: Facebook / Nicușor Dan
[related_category_links]