
Interzicerea rețelelor sociale pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 15 ani a devenit subiectul unei inițiative legislative de anvergură, depusă recent în Parlamentul României. Proiectul de lege vizează o reformă profundă a modului în care tinerii interacționează cu mediul digital, propunând nu doar restricționarea accesului pe platformele de socializare, ci și eliminarea totală a telefoanelor mobile din unitățile de învățământ pe durata programului școlar.
Conform documentului depus la Legislativ, tinerii sub pragul de 15 ani nu vor mai avea dreptul legal de a deține sau de a-și crea conturi pe rețelele sociale. Măsura este una retroactivă și extrem de restrictivă: inițiatorii propun ca toate conturile deja existente, care aparțin unor copii sub această limită de vârstă, să fie suspendate imediat. Această propunere de interzicerea rețelelor sociale este fundamentată pe nevoia de a proteja minorii împotriva riscurilor cibernetice, a hărțuirii online (cyberbullying) și a impactului negativ asupra sănătății mintale.
Argumentația din spatele proiectului se bazează pe o serie de studii științifice care corelează utilizarea excesivă a ecranelor și a algoritmilor de social media cu scăderea capacității de concentrare, creșterea anxietății și tulburările de somn în rândul adolescenților. Inițiatorii susțin că, la această vârstă, discernământul digital este încă în formare, iar expunerea la fluxuri informaționale nefiltrate poate avea consecințe ireversibile.
O a doua componentă esențială a proiectului vizează mediul educațional. Inițiativa prevede interzicerea utilizării telefoanelor mobile în toate școlile, pe întreaga durată a programului de cursuri. Deși unele unități de învățământ au implementat deja regulamente interne în acest sens, legea propusă urmărește să uniformizeze această practică la nivel național. Scopul declarat este reconectarea elevilor la procesul de învățare și încurajarea interacțiunilor sociale directe, față în față, în detrimentul comunicării mediate de dispozitive.
Din punct de vedere administrativ, proiectul este conceput pentru a fi eficient și simplu de aplicat. Autorii menționează explicit că implementarea acestor măsuri nu presupune înființarea de noi instituții sau structuri birocratice, responsabilitatea verificării și a aplicării normelor revenind mecanismelor deja existente în cadrul sistemului educațional și de protecție a minorilor.
România nu este singura țară care explorează astfel de limitări drastice. Proiectul de lege citează exemple de bune practici și măsuri similare propuse sau deja adoptate în alte state europene și occidentale, unde dezbaterea privind „dreptul la deconectare” al minorilor a căpătat o relevanță politică majoră. În Franța sau Marea Britanie, discuțiile privind reglementarea accesului la ecrane în școli au condus deja la politici publice care vizează reducerea dependenței digitale în rândul populației tinere.
Implicațiile unei astfel de legi ar fi vaste, forțând giganții tehnologici să implementeze sisteme mult mai riguroase de verificare a vârstei (age verification), proces care până acum a fost adesea evitat sau implementat superficial. De asemenea, părinții ar putea beneficia de un cadru legal mai clar pentru a gestiona timpul petrecut de copii în fața ecranelor, având un suport legislativ solid în deciziile luate în mediul familial.
Această inițiativă legislativă marchează un punct de cotitură în viziunea statului român asupra protecției copilului în secolul XXI. Deși criticii ar putea invoca îngrădirea accesului la informație, realitatea clinică și educațională prezentată în proiect sugerează că beneficiile unei „detoxifieri digitale” forțate ar putea depăși dezavantajele. Rămâne de văzut cum va evolua parcursul parlamentar al acestui document și în ce măsură societatea civilă și părinții vor susține interzicerea rețelelor sociale pentru o categorie atât de vulnerabilă de vârstă.