
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sesizarea privind suspiciuni legate de modul în care a fost finanțată campania electorală prezidențială a lui Nicușor din 2025, potrivit informațiilor publicate de Euronews România.
Potrivit sursei citate, controlul realizat de AEP a vizat veniturile și cheltuielile declarate de candidatul independent Nicușor-Daniel Dan în cadrul campaniei prezidențiale. În urma verificărilor, ar fi fost identificate plăți care ridică suspiciuni de natură penală.
Conform informațiilor apărute, pentru anumite servicii incluse în documentele de campanie nu ar exista dovezi că acestea au fost efectiv prestate. În acest context, AEP a transmis sesizarea către Parchetul General pentru analizarea aspectelor constatate.
Până la acest moment, nu au fost comunicate public detalii suplimentare privind natura exactă a serviciilor vizate sau eventuale măsuri dispuse de procurori.
Informațiile apar în contextul obligațiilor legale stricte privind finanțarea campaniilor electorale, care impun transparență totală și justificarea fiecărei cheltuieli cu documente care să ateste prestarea efectivă a serviciilor sau livrarea bunurilor. Orice discrepanță poate atrage sancțiuni administrative sau, în caz de indicii penale, sesizarea organelor de urmărire penală.
Președinția României nu a emis până în prezent un comentariu oficial pe marginea sesizării.
sursa: euronews.ro
sursa foto: Facebook / Nicușor Dan