
O tragedie s-ar fi putut produce astăzi la Constanța. Constantin Ciorobea, contraamiral de flotilă și Comandant al Componentei Operaţionale Navale, susține că drona care a explodat în Portul Constanța ar fi fost controlată de ruși, iar ținta acestui incident ar fi fost compania petrolieră Oil Terminal.
Constantin Ciorobea consideră că drona ar fi fost deviată de la traseu după ce ucrainenii au pierdut controlul asupra ei. Aceasta ar fi fost ulterior dirijată de ruși, iar ținta vizată era una strategică. Contraamiralul explică faptul că dispozitivul nu ar fi putut să ajungă altfel în Portul Constanța.
Comandantul Componentei Operaționale Navale a explicat, într-o intervenție pentru România TV, de ce traseul dronei indică un ghidaj intenționat și nu o simplă derivă accidentală pe mare:
„În primul rând, trebuie să înțelegem că vorbim de o dronă ucraineană asupra căreia ucrainenii au pierdut controlul, dar altcineva a preluat controlul, pentru că o dronă în derivă nu avea cum să ajungă în zona aceea a Portului Constanța. Orice înseamnă în derivă la litoralul României, avem curentul de la nord la sud pe lângă coastă, deci drona ar fi trebuit, dacă nu ar fi fost dirijată de altcineva, ori să rămână pe digul exterior, ori, ocolind digul, să o găsim pe plajă la Eforie sau Mangalia. Deci cineva a pierdut controlul acelei drone”, a declarat Constantin Ciorobea.
sursa: stiripesurse.ro
foto: Publive Media TV