
O ursoaică a fost capturată în cursul nopții în stațiunea Poiana Brașov, în zona Hotelului Piatra Mare, au anunțat autoritățile locale. Din cauza faptului că animalul revenise în aceeași zonă din care fusese relocat în cursul anului trecut, comisia de intervenție a luat decizia de a-l eutanasia.
Animalul fusese relocat anul trecut
Conform informațiilor transmise de autoritățile locale, exemplarul fusese alungat de mai multe ori din zonele populate. În urma capturării și după identificarea crotaliului, specialiștii au constatat că această ursoaică mai fusese capturată și anul trecut, tot în Poiana Brașov, fiind ulterior relocată. Pentru că animalul s-a întors în aceeași zonă, comisia de intervenție a decis eutanasierea sa.
Bilanțul intervențiilor: 11 urși „extrași” anul acesta din Brașov
Acest caz ridică numărul urșilor „extrași” de pe teritoriul municipiului Brașov și al stațiunii montane la 11 exemplare în cursul acestui an. Autoritățile au raportat și alte acțiuni similare desfășurate recent în zonele urbane:
30 iunie: Un urs mascul, în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost extras de pe strada Jepilor, după ce nu s-a retras în urma semnalelor acustice folosite de echipele de intervenție.
5 iulie: O ursoaică în vârstă de 11 ani a fost împușcată în aceeași zonă (strada Jepilor). În cadrul aceleiași acțiuni, o altă ursoaică, însoțită de pui, s-a retras spre pădure în urma procedurilor de alungare.
sursa: brasovromania.net