
Nicușor Dan a participat astăzi, la Palatul Cotroceni, la o întâlnire cu Președintele Consiliului European, António Costa. Principalul subiect aflat pe ordinea de zi a vizat viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034.
Acesta a subliniat că poziția României este una clară, fiind vizat un buget european ambițios, cu sume consistente alocate pentru coeziune, agricultură și competitivitate. Miza principală este reducerea decalajelor dintre statele membre și asigurarea accesului la fonduri pentru companiile din țările mai puțin dezvoltate, precum România. De asemenea, s-a punctat necesitatea unei flexibilități sporite pentru a facilita asimilarea acestor fonduri.
În cadrul dialogului cu António Costa, s-a discutat despre modalitățile prin care cele 27 de state membre pot ajunge la un compromis privind cheltuielile și veniturile, dar și despre identificarea unor surse de venituri suplimentare care să susțină un buget extins.
În perspectiva Consiliului European din octombrie, pe agenda întrevederii s-a aflat și tema extinderii Uniunii Europene, fiind menținut interesul ca procesul de aderare a Republicii Moldova să continue într-un ritm susținut. Totodată, discuțiile s-au axat pe sprijinul acordat Ucrainei, integrarea cerințelor de securitate în viitorul Cadru Financiar Multianual și construcția unei piețe energetice europene comune.
sursa: facebook / Nicusor Dan
sursa foto: facebook / Nicusor Dan