

ANOSR susține că măsurile de austeritate adoptate de guvernanți au fost luate fără consultarea studenților, cadrelor didactice sau elevilor. Organizația critică ferm tăierile din facilitățile de transport feroviar și din fondul de burse, măsuri pe care le consideră lipsite de impact real asupra deficitului bugetar, dar cu efecte sociale grave.
„Aceste tăieri nu fac altceva decât să încurajeze abandonul universitar, mai ales în rândul studenților aflați în situații socio-economice vulnerabile”, se arată în mesajul ANOSR.
Organizația studențească amintește că dreptul la învățătură este unul garantat de Constituția României și acuză Guvernul că prin aceste măsuri „atacă nevoile de bază ale studenților”.
Reprezentanții ANOSR atrag atenția că diminuarea fondurilor pentru burse și eliminarea unor facilități nu fac decât să îngreuneze accesul tinerilor la educație și să contrazică angajamentele României de a reduce rata abandonului școlar și universitar.
Categorii populare
„Nu ne vom opri din a ne spune public nemulțumirile și așteptăm toată comunitatea studențească să iasă cu noi în stradă pe 29 septembrie. Ne-am săturat să nu fim consultați, să nu conteze ceea ce credem și spunem și să ne lovim de ignoranță și aroganță”, au transmis reprezentanții ANOSR.
sursa foto: Facebook /ANOSR
Vezi comunicatul ANOSR aici:
https://www.facebook.com/anosr.ro/posts/pfbid02fsQPuDLHTpfWXPr7jc83JN8kGbCwFa5DMiEJuSLFBGvriwWPyMpY29WGmgr5ZR1fl