

Premierul Ilie Bolojan a reacționat într-un briefing de presă susținut la finalul ședinței de guvern. Haosul provocat de criza apei din Prahova a adus în discuție identificarea celor care se fac răspunzători de această criză care a lăsat fără apă oamenii. Bolojan i-a cerut ministrei Mediului, Diana Buzoianu, un raport complet privind cauzele și responsabilitățile instituțiilor implicate. Documentul preliminar prezentat vineri nu a inclus analiza asupra operatorului ESZ Prahova, motiv pentru care Bolojan i-a solicitat completări urgente.
Șeful Guvernului a anunțat că, până la mijlocul săptămânii viitoare, raportul trebuie refăcut astfel încât să identifice clar cine a greșit și ce măsuri sunt necesare pentru ca situația să nu se repete. Potrivit premierului, abia atunci Executivul va putea comunica public concluzii solide.
Deși Bolojan a fost critic, acesta a respins ideea unei demiteri a ministrei Mediului, explicând că Guvernul are nevoie de stabilitate până la clarificarea situației. Premierul a folosit o formulare plastică pentru a sublinia această poziție:
„Nu e timp să schimbăm caii în mijlocul apei. Astăzi trebuie să rezolvăm problemele, pentru ca alimentarea cu apă sărevină în condiții cât de cât normale. Apoitrebuie să luăm măsuri în așa fel încât să simplificăm lucrurile și să facem o regulă cât se poate de clară”, a spus Bolojan.
sursa foto: captura video Facebook / Guvernul României