Ionel Teodoreanu (nume complet: Ioan-Hipolit Teodoreanu; n. Iași, România – d. , București, România) a fost un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței.
Activitatea literară
Ionel Teodoreanu a debutat în revista Însemnări literare în 1919 cu „Jucării pentru Lily”. Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923).
Începând cu anul 1924 Ionel Teodoreanu începe lucrul la trilogia „La Medeleni”, publicând succesiv în revista Viața românească, până în anul 1928, părți ale celor trei volume ce compun acest roman. Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Criticul literar George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l “Metaforel” și îi desființează în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”. Călinescu creează chiar și un verb pentru a desemna stilul lui Teodoreanu, a “medeleniza”.
Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobișnuite succese, atât de public, cât și de librărie, din câte a cunoscut vreodată un scriitor român.
Până la plecarea sa definitivă la București (1938), Ionel Teodoreanu a scris aproape anual un roman, unele considerate inconsistente, fiind respinse de critică („Crăciunul de la Silvestri”, 1934, „Secretul Anei Florentin”, 1937), iar altele, scrise fie sub semnul unei fericite inspirații lirice („Lorelei”, 1935), fie sub acela al unor ambițioase tentative de înnoire („Arca lui Noe”, 1936). Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vieții și gândirii copiilor și adolescenților, dar Garabet Ibrăileanu îl numea pe drept „scriitorul unei generații” (scriitorul generației sale).
- La Medeleni, vol. I-III (1925–1927)
- Turnul Milenei (1928)
- Bal mascat (1929)
- Fata din Zlataust (1931)
- Golia (1933)
- Crăciunul de la Silivestri (1934)
- Lorelei (1935)
- Arca lui Noe (1936)
- Secretul Anei Florentin (1937)
- Fundacul Varlamului (1938)
- Prăvale Baba (1939)
- Ce-a văzut Ilie Pânișoară (1940)
- Tudor Ceaur Alcaz, vol. I–IV (1940–1943)
- Hai-Diridam (1945)
- La porțile nopții (1946)
- Să vie Bazarcă (1947, apărut postum in 1971)
- Zdrulă și Puhă (1948)
Vă propunem spre lecturare un fragment binecunoscut din volumul 1 al romanului “La Medeleni”:
“― Ascultă, Monica, am să-ţi spun un secret.
― Spune.
― Ei, nu aşa! dădu din cap Olguţa, aşezîndu-se pe patul Monicăi.
― Mai întîi să te juri că nu spui.
― Eu nu spun! se revoltă Monica.
― Nu te supăra! Te cred. Dar trebuie să juri.
― Te juri?
― Nu mă jur; eu nu spun, se încăpăţînă Monica.
― Nu te juri?!
― Nu.
― Bine!
Olguţa se ridică de pe pat. Începu să se plimbe prin odaie, ocolind-o pe Monica… Într-un tîrziu, se aşeză pe marginea patului.
― Te-ai supărat, Monica? o dezmierdă Olguţa.
― Nu! se îmblînzi Monica… Da` de ce nu mă crezi?
― Atunci te rog, jură-te!… Te rog, Monica: fă-mi mie plăcere! Haide, Monica!
― Bine… mă jur.
― Ei, vezi? Bravo!… Pe ce te juri?
Făcînd ocolul odăii, ochii Olguţei se opriră o clipă deasupra măsuţei de noapte. Monica zări privirea Olguţei.
― Pe portretul bunicei? întrebă ea cu ochii mari.
― Nu! Asta nu! se apără Olguţa… Atunci jură-te pe păpuşa ta.
― Mă jur pe păpuşa mea Monica… Începu ea repede.
― Că n-am să spun la nimeni… formulă Olguţa mai departe, bătînd tactul cu degetul arătător.
― …că n-am să spun la nimeni… repetă Monica dînd din cap.
― …ceea ce are să-mi spuie Olguţa.
― …ceea ce are să-mi spuie Olguţa.
― Stai! se încruntă Olguţa. Mai spune după mine!… Şi dac-oi spune…
― …şi dac-oi spune… repetă Monica în silă, ridicînd din umeri.
― …să-mi moară păpuşa.
― …să-mi moară păpuşa. Ai isprăvit?
― Stai, aşa nu-i bine… Spune încă o dată!… Şi dac-oi spune… spui?
― …şi dac-oi spune, oftă Monica.
― …îi dau voie Olguţei…
― …îi dau voie Olguţei…
― …să spargă capul păpuşei mele Monica.
― …să spargă capul păpuşei mele Monica, repetă Monica, indignată.
― Acum spune: amin!
― …Amin.
― Fă-ţi cruce.
― Am făcut.
― Ei, acum să-ţi spun secretul!
Tăcu zîmbind.
― Spui, Olguţa?
― Spun! Aşteaptă… Hai să-ţi spun. Ridică-te şi vino cu mine.
O duse de mînă pînă la gura sobei.
― Da n-ai să spui?… încercă Olguţa să smulgă suprema făgăduială.
― Vai! Olguţa!
― Deschide şi uită-te, îi dădu voie Olguţa, c-un gest larg.
― Ăsta era secretul?!
În umbra răcoroasă a sobei, şedeau două gavanoase de dulceaţă, cu capete
de hîrtie albă.
― Ce? Poate nu-ţi place!… Să nu cumva să spui, Monica! gesticulă Olguţa
c-un deget spadasin.”
sursa: wikipedia
