Martha Bibescu (alias Marthe Bibesco; n. 28 ianuarie 1886, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovari, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

Câteva dintre cele mai importante opere literare ale sunt:

• Les Huit Paradis <=> Cele opt raiuri (1908)
• Alexandre Asiatique, ou l’histoire du plus grand bonheur possible <=> Alexandru Asiaticul, sau istoria celei mai mari fericiri posibile, 1912
• Isvor, Le Pays de Saules <=> Izvor, țara sălciilor (1923) [Este un tablou idilic al vieții din România]
• Le Perroquet Vert <=> Papagalul verde (1923) 
• Le destin du lord Thomson of Cardington <=> Destinul lordului Thomson (1927)
• Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928) 

Vă propunem spre lecturare un fragment din “Papagalul verde” – un roman a carui tema  este camuflată sub faldurile unei sumbre poveşti de familie. O familie tarată de un incest  ereditar şi de urmările funeste ale unei astfel de legături.

Cea mai mare parte a poveştii acoperă prezentul, anume viaţa unor expatriaţi ruşi pe domeniul lor din Biarritz. Numai că prezentul brut, fără trimiterile către trecut nu ar spune mare lucru. Un moment anume din lunga istorie a acestei familii e relevant pentru un lanţ de drame care pare că nu se mai termină: iubirea vinovată dintre doi fraţi, Maria Sergheievna şi Alexandru.

“Am citit scrisorile în versuri pe care și le trimiseseră. O mână pioasă le transcrisese de pe paginile pline de ghirlande ale unui vechi album. În preziua plecării la regimentul care mergea să lupte în Franța, Alexandru a trimis surorii lui o epistolă în versuri, scrisă în franceză care se încheia astfel:

Să te las liberă sau să mă pierd eu însumi voiu,
Că te iubesc îți spun din nou, preadraga Astarte,
Și mi-e de-ajuns să mă cufund în moarte.”

sursa informatii: wikipedia.ro

sursa foto: bookaholic.ro