

Nicușor Dan a declarat luni seară, la Antena 3 CNN, că drona rusească Gheran care a pătruns duminică în spațiul aerian al României nu a fost doborâtă pentru a evita producerea unor pagube colaterale.
„Există cadrul legal pentru doborârea dronelor, după legea adoptată în această primăvară de Parlament. Decizia revine comandantului de pază al zonei respective și se ia de la caz la caz, pentru că există riscul de a provoca pagube colaterale atunci când tragi după o astfel de dronă”, a precizat șeful statului.
Nicușor Dan a dat asigurări că populația României este „în siguranță”.
În cadrul discuției, la întrebarea dacă drona avea armament, Nicușor Dan a răspuns: „Eu nu am informația asta; nepunând mâna pe ea, nu putem ști ce avea înăuntru”.
sursa: Antena3CNN