Articol realizat de Romina Onică, membru al Asociației Vâlcene a Elevilor

Când mă gândesc la acest lucru mă copleșesc emoțiile. Nu mi-am cunoscut încă toți colegii, nici măcar toți profesorii.. Sunt convinsă că nu sunt singura care se află în această situație, că fiecare din noi s-a gândit cel puțin o clipă la cum se va desfășura ziua de mâine, o zi cu foarte multe variabile, o zi care îi sperie sau măcar îi îngrijorează pe mulți.

Pentru unii dintre voi, este primul an de gimnaziu sau de liceu, “caz” în care mă aflu și eu. Mă gândesc că o să fiu înconjurată de persoane pe care nu le cunosc, de necunoscuți pe care i-aș vedea poate pe stradă și nu aș face legătura, nu aș realiza că îi văd aproape zilnic, întrucât măștile nu o să permită să ni se vadă reacțiile în întregime, jumătate din față rămânând un mister. Mă gândesc la distanțare și  la dezinfectant, la primele impresii, la cum o să stăm în bănci și la fiecare orice alt detaliu, mic sau mare. Sunt copleșită, și știu că nu sunt singura.

Mi-e teamă și sunt îngrozită de notele proaste care ar putea să apară, deși este dezolant… realitatea că mulți dintre noi au participat fictiv la orele online se ciocnește acum cu scenariile pe care cadrele didactice le anticipează. Unii profesori au înțeles că, fără să vrem, am fost distrași de circumstanțele mai puțin uzuale, dar alții consideră că ar fi trebuit să învățăm pe cont propriu, ar fi trebuit să avem propria școală acasă, cumva (mereu îmi pun această întrebare, dar nu pot să concep un adevărat răspuns.. probabil pentru că nu am unul coerent). Ne așteaptă teste peste teste, ascultări și proiecte… și, spre deosebire de ultimele luni, replicile “nu-mi merge microfonul”/”nu mai am net” nu mai au niciun efect. Aceste scuze rămân acasă, împreună cu orice alte speranțe pe care le-am avea cu privire la libertatea totală care a devenit obișnuință.

Mă gândesc, de asemenea, la cei care se află în anii terminali, cei care sunt nevoiți să-și ia rămas bun, care poate nu au materia complet predată, dar trebuie să susțină un examen. Nu pot decât să îmi imaginez cum pentru ei este poate de 3 ori mai dificil decât pentru noi..

Școala poate fi obositoare, stresantă. Profesorii poate nu sunt pe placul nostru, poate nu ne înțelegem cu colegii…putem da vina pe sistemul de învățământ, pe mentalitate

a celor din jur sau poate pe orice altceva. Cu toate acestea, cel mai important e să nu ne pierdem speranța. Noi putem schimba ceva, noi schimbăm lucrurile prin felul nostru de a fi, prin atitudinea noastră.

Zilnic îmi spun că dacă îmi voi da silința, voi reuși, că după muncă, vine și răsplata… Alegeți și voi să aveți zile mai bune! Mâine, chiar dacă vă simțiți speriați, îngrijorați sau anxioși, încercați să zâmbiți, fiți înțelegători și faceți tot posibilul să luați parte la toate lucrurile frumoase care se desfășoară în jurul vostru.

Cu speranța că totul va fi bine, îndemn fiecare elev să poarte corespunzător masca, să păstreze distanța recomandată și să folosească dezinfectantul de câte ori este nevoie. Știu că școala nu este favorita tuturor, dar cum am trecut prin atâtea, inclusiv o întreagă pandemie, o să trecem și de această perioadă de acomodare, totul o să revină la normal sau cel puțin așa va fi conceput noul normal. Important este să ne gândim la sănătatea celor dragi și a celor din jur, la drumul nostru în viață și la organizarea noastră în situațiile pe care le întâmpinăm în viața de zi cu zi, ca adolescenți în secolul XXI.

Cu toate acestea, în caz că speranțele mele nu devin realitate, dacă întâmpinați nereguli, pot garanta că noi, Asociația Vâlceană a Elevilor, suntem la un click distanță, pregătiți să căutăm o rezolvare pentru acestea. De aceea, nu ezitați să vă adresați Consiliului Elevilor din școala în care învățați, sau să ne contactați prin intermediul rețelelor de socializare sau a Liniei de Urgență AVE.