You are currently viewing 30 Ianuarie – Ziua internațională a croissantului
croissant

30 Ianuarie – Ziua internațională a croissantului

Deși după denumire ai crede că originea croissantului este în Franța, ei bine, el a fost “inventat” în Austria.

Primele legende în legătură cu acest produs datează de pe vremea când turcii, în 1683, asediază Viena. Se spune că un patiser, care lucra până târziu, într-una dintre nopți, îi aude pe turcii care încercau să sape un tunel pe sub zidurile cetății atât de bine apărate și a alertat straja orașului, care, în acest fel, s-a putut apăra. Străjerii reușesc să prăbușească tunelul peste turci, eliminând pericolul și salvând orașul. Patiserul, care a asistat la întreagă scenă, are o genială idee de a coace, dintr-un foietaj, o prăjitură în formă de Semilună, simbolului turcilor asediatori, pe care o numesc “Kipfel”, exprimând astfel „devorarea“ turcilor de către austrieci.

Majoritatea specialiștilor în gastronomie sunt de părere că, într-adevăr, istoria croissantului începe în Viena, în secolul al XVII-lea, după care produsul “migrează” în Franța, în scurt timp.

Oricum, umplut cu brânză, cu dulceață, ciocolată, cu cremă de vanilie, însoțind cafeaua sau ceaiul, croissantul rămâne un preparat rafinat și foarte apreciat.

Bon appétit!

sursa: destepti.ro

foto: pinterest