PUBLIVE MEDIA TV

IPOSTAZE ALE LITERATURII SÂRBE

Cultura este participant activ la deplina integrare europeană, specificul național de construcție identitară fiind în plin proces de armonizare cu modelul european, ca formă a conștiinței, apartenenței ideatice și culturale europene. Zona intelectuală universitară este, desigur, unul dintre fermenții esențiali ai acestui proces.

Invitata mea din această seară este doamna Octavia Nedelcu, profesor universitar doctor, filolog, specialist în domeniul slavisticii, membră a Asociaţiei Slaviştilor din România, traducătoare, autoare de lucrări științifice. A participat la numeroase manifestări ştiinţifice internaţionale și naționale, colocvii, simpozioane, congrese: Belgrad, Novi Sad, Skopje, Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj, Iaşi. A terminat facultatea ca șefă de promoție iar apoi prin activitatea didactică și științifică, prin multitudinea de competențe acumulate, prin dedicare totală, au urmat firesc responsabilități importante, funcții de conducere: prodecan și director de department. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, secția traducători, cu volume importante din literatura sârbă traduse și publicate în limba română.

Vă invit începând cu ora 19.00 să urmăriți în emisiunea de cultură VĂZUL INIMII, cum este receptată această importantă literatură a vecinilor noștri sârbi – cu nevăzutele dar puternicele ei fire românești –  de către studenți și, în general de către cititorul român. Vă aștept cu întrebări și comentarii pe Platforma de Comunicare Publică ATITUDINI CONTEMPORANE.

Descoperă-ți Arhetipul

Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.

Publive Media TV

ARHETIP

[NUME]

...

Evaluare Psihografică marca Publive Media TV

Evelyne Croitoru

Realizatoarea emisiunii

 

Ești un Geniu de Elită?

Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!

Publive Media TV

Dovedim genialitatea în fiecare zi

DIPLOMĂ

Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului

[NUME]

...

Recunoaștere oficială marca Publive Media TV

Screenshot 20221122 192228 PDF Reader 20221122 133437 20221122 133450 20221122 184942 scaled 20221024 171237 20221101 164337 scaled

Citește și...