Leac pentru dor – cu Grigore Leșe
“Am terminat Conservatorul și m-am hotărât să mă pregătesc pentru doctorat. Solicitările pentru concerte și turnee în țară și în străinătate se înmulțiseră, iar timpul îmi era foarte drămuit. Am plecat de la Cluj la București, unde am lucrat în ultimii doi ani teza de doctorat. Mi-am susținut teza în fața unei săli arhipline, în fața unei comisii alcătuite din somitățile etnomuzicologiei de la Academiile de muzică din Cluj și București. Am primit „summa cum laudae”, cea mai înaltă apreciere pe care o poate da o comisie academică și care nu a mai fost acordată nici unei teze de doctorat susținute în istoria Conservatorului clujean.” (Grigore Leșe)
Grigore Leșe și-a dedicat toată energia cântului, horitului; se poate spune despre el că este o definiție a autenticului în cele mai curate și elevate forme de exprimare. Inconfundabil, surprinzător. Supranumit „împăratul horelor”.
Vă aștept seara aceasta la un dialog-spectacol, având ca punct de pornire recentul volum „Chipurile umilinței – amintiri, destăinuiri, mărturii – Grigore Leșe în dialog cu Răzvan Bucuroiu”, Editura Lumea Credinței, 2020. Ce-a urmat, veți vedea … de la ora 19.00.
DESPRE GRIGORE LEȘE
Născut pe 20 februarie 1954, Stoiceni, Maramureș, este interpret și promotor de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului. Este, de asemenea, realizatorul emisiunii Drumul lui Leșe, pe TVR.
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Facultatea de Interpretare (fagot). Este doctor în muzică și profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității din București și la Universitatea de Muzică București. Repertoriul lui este constituit din melodii vechi, provenind din folclorul autentic al zonei și marcând evenimente importante din viața omului. Grigore Leșe este și un adevărat magician al diverselor instrumente muzicale.
Iată câteva dintre creațiile muzicale ale lui Grigore Leșe:
1. Cântec despre Bucovina (Cântă cucu, bată-l vina): Versurile acestui cântec aparțin lui Constantin Mandicevschi și au fost scrise în 1904. Vasile Mucea a descoperit cântecul în folclor, în satul Corcești, Raionul Storojineț, Nordul Bucovinei, în anul 1943. Cântecul a fost înregistrat pentru prima dată de Grigore Leșe abia în anul 1996.
2. Cântec în lemn – toacă
3. Când m-o făcut mama-n lume
4. Cântec pe înserat – din tilincă
5. Horea miresii
6. Miorița
7. Nistrule, apă vioară
8. Nu-i lumină nicări
9. O, Marie frumos nume!
Pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală, pentru promovarea civilizației și istoriei românești a primit numeroase premii și distincții, inclusiv Ordinul Național pentru Merit – în grad de Cavaler, conferit de Președintele României în anul 2004.