
Conform tradiției, cei 40 de mucenici erau soldați creștini din Legiunea XII Fulminata a armatei romane, staționată în Sevastia, Armenia (în prezent, Turcia). În anul 320 d.Hr., împăratul Licinius, care domnea în partea de est a Imperiului Roman, a inițiat o persecuție împotriva creștinilor. Guvernatorul Agricolae le-a cerut soldaților să renunțe la credința lor și să aducă jertfe zeilor păgâni. Cei 40 de soldați au refuzat, afirmând că sunt credincioși lui Hristos.
Drept pedeapsă, au fost condamnați la moarte prin înghețare într-un lac din apropierea Sevastiei. Era o noapte geroasă, iar trupurile lor au fost lăsate în apă pentru a îngheța. Se spune că unul dintre ei, neputând îndura frigul, a ieșit din apă și a cedat credinței păgâne, dar imediat un alt soldat, impresionat de curajul mucenicilor, a ales să li se alăture, astfel încât numărul lor a rămas 40.
În timpul nopții, o lumină cerească a coborât asupra lor, iar apa s-a încălzit miraculos. Văzând acest semn divin, călăii au decis să-i ucidă definitiv, zdrobindu-le picioarele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa a fost aruncată într-un râu. Totuși, creștinii au reușit să recupereze câteva moaște, care au fost păstrate ca relicve sfinte.
În România, pe 9 martie, ziua în care sunt sărbătoriți cei 40 de mucenici, există mai multe tradiții populare:
Această legendă a rămas un simbol al credinței neclintite și al jertfei pentru creștinism.