
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat în urma incidentului grav înregistrat în municipiul Galați, unde o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe. Liderul de la Chișinău a transmis un mesaj puternic de susținere pentru România și a avertizat asupra riscurilor majore pe care războiul de agresiune al Federației Ruse le generează pentru securitatea întregii zone.
Mesajul șefului statului vecin vine să întărească pozițiile oficiale de condamnare exprimate la nivel internațional și subliniază vulnerabilitatea statelor din proximitatea conflictului declanșat de Moscova.
Maia Sandu a catalogat prăbușirea aparatului de zbor militar direct peste o zonă rezidențială drept un atac la adresa civililor, arătând că efectele agresiunii ruse trec dincolo de granițele Ucrainei.
Redăm în mod exact declarația președintei Republicii Moldova:
„Condamn cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuințe, la Galați. Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune și pune în pericol vieți omenești.”
MaiaSandu a punctat necesitatea unui răspuns comun și neclintit din partea statelor europene în fața amenințărilor de securitate:
„În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită și fermă în apărarea păcii, securității și valorilor democratice.”
foto: Facebook / Maia Sandu