Secretarul de Stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a transmis pe 1 decembrie un mesaj de felicitare adresat poporului român cu ocazia Zilei Naționale. Oficialul american a subliniat că Statele Unite și România au un parteneriat puternic și în dezvoltare, bazat pe securitate, cooperare energetică și comerț.
În mesaj, Secretarul de Stat a subliniat și dorința SUA de a continua cooperarea în domeniul apărării, precum și dezvoltarea comerțului și a investițiilor dintre cele două țări.
Rubio a salutat leadershipul regional al României și rolul său în promovarea stabilității în zona Mării Negre. De asemenea, a apreciat angajamentul României de a aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035, măsură despre care afirmă că va consolida NATO.
În declarația sa, Rubio a evidențiat faptul că Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat strategic puternic, fondat pe interese comune în domeniul securității, cooperării energetice și comerțului.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia Zilei Naționale. Statele Unite și România împărtășesc un parteneriat puternic și în continuă dezvoltare, bazat pe interese strategice comune în domeniul securității, cooperării energetice și comerțului,” a transmis oficialul american.
foto: Facebook / U.S. Embassy Bucharest