
O ruptură majoră pare să se producă în interiorul USR. Deputatul Emanuel Ungureanu a lansat un atac frontal și extrem de dur la adresa președintelui României, Nicușor Dan, pe care îl acuză că ar fi devenit instrumentul Serviciului Român de Informații (SRI) în procesul de numire a procurorilor șefi.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Ungureanu susține că Nicușor Dan nu mai ia decizii cu „propria minte”, ci ar executa ordinele generalilor din servicii, menționându-l explicit pe generalul Ionescu de la SRI. Deputatul USR afirmă că numirile recente la vârful parchetelor nu ar fi meritocratice, ci bazate pe interesele „Sistemului”.
„Tu ai încredere în conducerea militară a SRI, Nicușor, de aceea nu te interesează să numești un civil, liber de epoleți, la fruntea serviciului”, scrie Ungureanu, subliniind că USR l-a susținut pe Nicușor Dan „din disperare”, pentru a bloca extremiștii, nu din convingere totală.
Un punct central al atacului îl reprezintă numirea lui Marius Voineag în funcția de adjunct la Parchetul General. Ungureanu îl descrie pe acesta drept o „loază profesională” și „pila generalului Ionescu”, susținând că procurorul ar fi picat de două ori examenele de promovare. Mai mult, deputatul face trimitere la „dosarul vaccinurilor” și la nemulțumirile lui Vlad Voiculescu, consilierul președintelui, pentru a argumenta lipsa de integritate a celor promovați.
Ungureanu trage un semnal de alarmă privind viitorul politic al președintelui, avertizându-l că riscă să rămână cu un singur mandat și să piardă sprijinul bazei reformiste a societății. „USR nu este și nu va fi pentru tine ce a fost PNL pentru Iohannis! Noi detestăm sincer Securistanul”, a punctat deputatul.
În finalul scrisorii, Emanuel Ungureanu îi oferă un sfat surprinzător președintelui: să asculte de soția sa, Mirabela Grădinaru, în loc de „securiști”, și să nu renunțe la Ilie Bolojan, văzut de electoratul de dreapta ca un veritabil reformist.
sursa foto: facebook / Emanuel Ungureanu