You are currently viewing Anunțul ministrului Rafila cu privire la restricțiile anti-Covid

Anunțul ministrului Rafila cu privire la restricțiile anti-Covid

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a anunțat astăzi principalele recomandări după expirarea stării de alertă din această noapte.

– toate restricțiile impuse prin declararea stării de alertă sunt ridicate;

– utilizarea măștii în exterior și interior nu mai este obligatorie, dar este recomandată purtarea acesteia în spațiile închise sau aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în școli, unități sanitare;

– în continuare se recomandă spălarea și dezinfectarea frecvența a mâinilor;

– evitarea locurilor aglomerate;

– dacă o persoană are simptome specifice Covid 19 trebuie să se testeze și apoi să meargă la un centru de evaluare;

– nu mai există limitări ale programului de funcționare ale agenților economici, instituțiilor;

– nu mai există limitări ale accesului în diverse spații publice, precum spații comerciale, instituții de alimentație publică, instituții publice;

– nu se mai solicită  certificatul PLF de localizare a călătorilor și, de asemenea, la intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul COVID;

– având în vedere că mai sunt țări care solicită certificatul verde la intrarea pe teritoriul lor, se recomandă informarea cu privire la condițiile de călătorie în țară respectivă.

Ministrul Sănătății recomandă prudență și responsabilitate individuală, astfel încât aceste măsuri să nu afecteze numărul de îmbolnăviri, acestea aflându-se pe un trend descendent în momentul de față.

 

https://fb.watch/bD3DXWHwb4/

foto: gov.ro