You are currently viewing O nouă performanță mondială a unui român
sarituri in apa

O nouă performanță mondială a unui român

După succesul răsunător al lui David Popovici, un alt sportiv român cucerește mapamondul, săritorul în apă, Cătălin Preda.

Acesta a obținut locul 1 la Cupa mondială Cliff Diving World Series din Paris, se arată într-un articol din stiridecluj.ro.

Cătălin Preda a câștigat etapa de Cupă mondială la Cliff Diving World Series din Paris, cu cel mai bun punctaj înregistrat vreodată de un un sportiv în toată istoria campionatelor mondiale, scrie jurnalistul sportiv, Sorin Chiriac, pe Facebook.

Tot ce mi-am dorit a fost să creez în baza potențialului meu maxim și am reușit. Toate cele 4 sarituri din programul meu executate aproape de perfecțiune. E un vis, iar acum e si cât se poate real, în același timp. Clișeu, știu, dar asa e!

Privilegiat, norocos, însă maxim de recunoscător să fi avut șansa de a participa într-un eveniment atat de special, într-un loc atat de special. Aproape ca puteam sa atingem turnul!!! (n.r. – Turnul Eiffel), atat de aproape si atat de frumos.

Ceea ce ar mai fi de notat este că pentru a atinge performanța în sport este suficientă o voință de fier, în ciuda lipsurilor legate de condițiile de antrenament. Cătălin Preda s-a antrenat pentru sărituri în apă în sală, pe saltele fără apă.

sursa info si foto: stiridecluj.ro