You are currently viewing Adevăratul război din Ucraina este, de fapt, un război împotriva expansiunii occidentale

Adevăratul război din Ucraina este, de fapt, un război împotriva expansiunii occidentale

Fostul consilier prezidențial al lui Vladimir Putin, Serghei Karaganov le răspunde tuturor celor ce nu înțeleg de ce în fața atâtor sancțiuni în vigoare și a celor care vor veni Rusia nu cedează, informează stiripesurse.ro.

“Pentru noi este un ”război existențial”, susține eminența roșie de la Moscova, care dă asigurări că Federația Rusă va lua măsuri inclusiv prin ”împărțirea Ucrainei” actuale în mai multe state pentru a mai preveni ceea ce a încercat actuala conducere de la Kiev să facă.”

Karaganov care este apropiat atât de Putin, cât și de ministrul său de externe, Serghei Lavrov Karaganov a promovat conceptul de „Eurasia Mare” și a apărat un parteneriat mai strâns cu China.
”De 25 de ani, oamenii ca mine au spus că dacă NATO și alianțele occidentale se extind dincolo de anumite linii roșii, în special în Ucraina, va exista război. Mi-am imaginat acest scenariu în 1997. În 2008, președintele Putin a spus că dacă aderarea Ucrainei la Alianță va deveni posibilă, nu va mai exista Ucraina. Nu a fost auzit.”, declara Karaganov pentru Britain’s New Statesman.
Karaganov spune că nu știe care va fi rezultatul acestui război, dar crede că va implica împărțirea Ucrainei, într-un fel sau altul.
articol integral aici: stiripesurse.ro
foto: blacknews.ro

Lasă-ne un comentariu!