Sorin Cîmpeanu dă o nouă țeapă elevilor navetiști! Asociațiile de elevi solicita dezbatere publică pe noul OUG pe transport!

Sorin Cîmpeanu dă o nouă țeapă elevilor navetiști! Asociațiile de elevi solicita dezbatere publică pe noul OUG pe transport!

COMUNICAT DE PRESĂ

Ref: Sorin Cîmpeanu dă o nouă țeapă elevilor navetiști! Asociațiile de elevi solicita dezbatere publică pe noul OUG pe transport!

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Asociația Elevilor din Mureș (AEMs) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) critică profund măsurile comunicate de către Ministerul Educației și Cercetării și solicită ferm guvernanților să nu adopte Ordonanța de Urgență!

Miercuri, 19 mai, Ministerul Educației a publicat un comunicat de presă în care a menționat, la nivel de ultim paragraf, faptul că proiectul de Ordonanță de Urgență ce reglementează decontul navetei va fi votat în următoarea ședință de Guvern. Reprezentanții elevilor au criticat profund încă de la publicarea primului proiect similar de OUG măsura, și consideră că Ministerul Educatiei dă dovadă de ignoranță și de dezinteres…

La momentul actual, Legea nr. 226/2020 prevede gratuitatea la transportul județean. Astfel, elevii se duc și primesc abonamentul gratuit de la operatorii de transport, pe baza carnetului de elev, urmând ca operatorului să îi fie decontate anumite cheltuieli de către Consiliul Județean, în baza contractului de serviciu public.

În ciuda faptului că a trecut peste un an de la promulgarea Legii nr. 226/2020, elevii încă sunt nevoiți să își achiziționeze abonamentele la preț întreg, fiind victime ale dezinteresului autorităților locale și centrale.

În acest moment, legea nu se aplică deoarece încă de la elaborarea bugetului de stat, nu a fost prevăzut nici măcar 1 leu  pentru transportul elevilor, iar Ministerul Educației încearcă în aceste momente să lase impresia că problema s-ar rezolva după adoptarea ordonanței.

Susținem și punem accentul pe respectarea legislației în vigoare, mai legea nr.226/2020, fără necesitatea altor norme de aplicare.

Proiectul de Ordonanță prevede trecerea transportului județean în procedură de decont, fiind astfel eliminată gratuitatea, elevii navetiști fiind nevoiți, în teorie, să își achiziționeze abonamentele la preț întreg din sume proprii, urmând să le fie decontat parțial prețul de către unitatea de învățământ.

Mai mult, trecerea la o procedură de decont a fost introdusă la pachet cu  tarife maximale impuse operatorilor de transport. Legislația europeană în vigoare prevede obligația de a încheia contracte de servicii publice pentru a stabili restricții operatorilor privați, tarifele maximale fiind în contradicție cu acestea. Naveta elevilor va ajunge astfel să fie decontată parțial sau deloc, deoarece prețurile prevăzute de tarifele maximale nu vor corespunde cu cele reale ale abonamentelor.

Menționăm că asociațiile de elevi au transmis o adresă prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării să organizeze o dezbatere publică pe conținutul proiectului de ordonanță de urgență. Precizăm faptul că organizarea unei dezbateri este obligatorii în acest caz, așa cum prevede articolul 7, alin.(9) din Legea nr.52/2003.

Solicităm guvernanților să nu adopte proiectul în următoarea ședință de Guvern și să organizeze în cel mai scurt timp posibil o dezbatere publică împreună cu reprezentanții elevilor cu privire la proiectul de ordonanță.

“Un studiu UNICEF arată că fiecare leu investit investit în educație înseamnă 7 lei care se întorc în economia țării peste ani. E important ca autoritățile să realizeze că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani legat de naveta elevilor, se traduce pur și simplu în abandon școlar pentru sute de mii de elevi. Nu este demn de un ministru sau de orice alt demnitar public să vină cu un act normativ care lasă elevii pe drumuri. Ministerul Educației și Guvernul admit faptul că nu vor să respecte legea prin acest proiect de ordonanță de urgență. ”-Andreea-Sabina Spătariu, președinte AEC

”Transportul gratuit a reprezentat dintotdeauna o problemă gravă a sistemului de educație românesc. Odată cu legea 226/2020, părea că, într-un sfârșit, elevii navetiști vor avea gratuitate totală. În schimb, guvernanții decid să facă trei pași înapoi și propun decontul ca metodă de asigurare a transportului,  fără a consulta elevii. Astfel, solicităm guvernanților să nu adopte acest proiect și să organizeze o dezbatere publică cât mai curând, pentru a lua în considerare și părerile persoanelor vizate de această propunere, anume elevii.” – Matei Canavea, președinte AVE

“Decontarea navetei, în acest moment, nu este nimic mai mult decât un vis. Este inaplicabilă. Cred că este într-adevăr absurd să te încrezi într-o metodă care a mai fost utilizată și în trecut, dar însă nu a dat rezultate. Această fantezie transpusă într-un OUG va avea repercursiuni vizând elevii navetiști, care vor rămâne fără un mod concret de a ajunge la școală.” -Ana-Maria Groza, președinte AEBI

”Guvernanții decid încă odată să ia decizii cruciale care îi au în prim plan pe elevi, fără a-i consulta pe aceștia. Transportul gratuit este o necesitate pentru elevi, nu un moft! Este o nevoie de care pentru o perioadă cel puțin, decidenții păreau să se ocupe, acum însă, prin dorința de aplicare a alternativei decontărilor ne întoarcem în același punct. Decontările vor fi asigurate de Unitățile de Învățământ, parțial sau chiar deloc, lucru care va atrage după sine repercusiuni deloc benefice sistemului educațional românesc.” -Cristina Miculaiciuc, președinte AEM

“Elevii sunt dezamăgiți total de lipsa de interes a decidenţilor. Pentru a susține cu adevărat educația în țara noastră trebuie sa susținem toți elevii în mod egal, fără a îi dezavantaja în funcție de veniturile familiei. Dorim o dezbatere publică transparentă, din care să putem înțelege aceste decizii egoiste care ignoră total elevii cu condiții precare și din zone dezavantajate, o dezbatere publica care să răspundă la simpla întrebare: Unde este egalitatea de șanse din sistemul de învățământ românesc pentru elevii care n-o să mai aibă acces la educaţie? Elevii din zona rurală întotdeauna au ales să abandoneze sistemul care nu i-a susținut, iar această decizie doar va aprofunda discrepanțele socio-economice.” – Ioana Nunu, președinte AEBc

,,Deși aceasta idee, inechitabilă, de altfel, continuă să fie promovată de conducători, noi ne opunem ferm, motivele fiind evidente și intuituve. Există confirmarea că mii de elevi, în special din mediile defavorizate, vor tinde spre abandon, acest lucru nu este dorit de nimeni.Așadar consecințele acestei decizii trebuie analizate în detaliu .” -Miclea Partenie, președinte AEMs

Lasă-ne un comentariu!