Spectacol Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu, pe 29 martie, la Teatrul Metropolis

Spectacol Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu, pe 29 martie, la Teatrul Metropolis

Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu, un spectacol dedicat poetului de la naşterea căruia se împlinesc în această lună 90 de ani, va avea loc miercuri, 29 martie, de la ora 19:00, la Teatrul Metropolis. Un eveniment organizat de Teatrul Stela Popescu.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!/Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,/două culori ce nu s-au văzut niciodată/una foarte de jos, întoarsă spre pământ,/una foarte de sus, aproape ruptă/în înfrigurata, neasemuită luptă/a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.” (Ce bine că ești“Leoaică tânără, iubirea/mi-a sărit în faţă./ Mă pândise-n încordare/mai demult./ Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,/m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.” (Leoaică tânără, iubirea) “Ploua infernal,/și noi ne iubeam prin mansarde/Prin cerul ferestrei, oval, norii curgeau, în luna lui Marte.” (Ploaie în luna lui Marte) sunt doar câteva versuri din poemele scrise de Nichita Stănescu pe care le vor recita live, pe scenă, actorii Teatrului Stela Popescu Tudor Cucu Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Sorin Aurel Sandu, Cristian Neacşu, Crina Matei, Irina Cărămizaru, Manuela Hărăbor, Ana Maria Ivan, Teodora Calagiu. Comentariul muzical îi va aparţine, în armonii jazz-istice, pianistului Cătălin Răducanu, care a contribuit muzical şi la alte spectacole Aplauze pentru poet… pe scenă.

            Una dintre poezii, “Emoție de toamnă”, va fi recitată în limba rromani, o interpretare inedită a actorului Sorin Aurel Sandu.

            Așa cum și-a obișnuit publicul, proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă, iniţiat de  asociaţia culturală The Culture Club, în parteneriat cu Pro Contemporania, va aduce, alături de poezia live și poezia filmată, spectatorii având ocazia să îi vadă pe ecran recitând în limbile română, engleză și franceză pe actorii Emilia Popescu, Cristian Şofron, Alex Ştefănescu, Demeter Andras etc.

            Proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu pune în valoare relația între sala de spectacol și mediul online, între poezie și muzică, concretizată într-un spectacol multimedia complex, care aduce pe scenă poezia rostită live, muzica live și poezia filmată, pornind de la o idee de Ovidiu Miculescu, video Virgil Oprina, regia muzicală Oltea Şerban-Pârâu, regia artistică Ioana Macarie , scenografia Livia Vişănescu. Proiectul Aplauze pentru poet… pe scenă – Nichita Stănescu este o extensie în sala de spectacol a proiectului online bilingv,  lansat în 2021 de asociațiile culturale The Culture Club și Pro Contemporania, sub titlul Aplauze pentru poet/A hand for the poet pe platforma aplauzepentrupoet.theciultureclub.ro.

Spectacolul durează 70 minute fără pauză.

 

Bilete pe: www.teatrulstelapopescu.rowww.mystage.ro , www.iabilet.ro, www.bilet.ro și theatrum.ro

Organizator : Teatrul Stela Popescu

Partener principal : The Culture Club

Coproducător :Radio România Cultural

Cu sprijinul : JTI, Senia Music

Parteneri media : Radio România, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Webcultura