Originară din Buzău, Ramona Muller este o scriitoare apreciată de lumea literară, cuceritoare prin frumuseţea scrierilor cu care se prezintă în fața confraților de condei, dar și a cititorilor, scrieri inspirate din viața sa, din pasiunea cu care trăiește și care se reflectă în cărţile ei.
Ramona Muller beneficiază de apreciere şi din partea criticilor literari Alex Ștefănescu şi Horia Gârbea şi lista poate continua cu foarte mulţi alţi oameni de litere, iubitori de cultură care îi cunosc şi îi promovează volumele de poezie şi proză. Pasiunea Ramonei este viaţa, pur şi simplu, viaţa cu iubire, cu Dumnezeu, cu oameni. Despre toate acestea scrie şi o face foarte bine.
Licenţiată a Universităţii din Bucureşti, redactor la revista Literadura şi profesoară de geografie, invitata mea este un om puternic, frumos la chip şi la suflet. Ramona Muller vine în această seară de la Ploieşti la emisiunea VĂZUL INIMII, Publive TV şi vă invit să o cunoaştem împreună.
Evelyne Croitoru, realizatoarea emisiunii