NASA a declarat că îşi menţine angajamentul de a coopera cu Rusia pentru operarea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), în pofida recentei invazii ruse în Ucraina şi a sancţiunilor impuse de SUA Moscovei ca răspuns la aceasta, potrivit Space, întrucât rușii sunt cei care transportă cosmonauții în spațiu, informează qmagazine.ro
În acest context, o glumă devenită virală s-a transformat într-o știre despre amenințarea că astronautul american Mark Vande Hei ar putea fi lăsat în spațiu definitiv.
Astronautul, care se află pe Stația Spațială Internațională din aprilie 2021, a fost lansat în spațiu de capsula rusească Soyuz, din Kazakhstan, împreună cu alți doi cosmonauți. La revenirea sa pe Pământ, programată pentru 30 martie, va deveni astronautul american care a petrecut cel mai mult timp în spațiu, adică 353 de zile.
„Lucrăm împreună. Am lucrat împreună de peste 20 de ani şi vom continua să o facem”, a spus Joel Montalbano, manager de programe pentru ISS din cadrul NASA, în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc luni, 14 martie.
„Suntem conştienţi de ceea ce se întâmplă, dar suntem capabili să continuăm să ne facem treaba. Nimic nu s-a schimbat în ultimele trei săptămâni”, a adăugat el.
citește integral pe: https://www.qmagazine.ro/americanii-declara-ca-nu-pot-lucra-fara-rusi-pe-statia-spatiala-internationala-un-cosmonaut-american-risca-sa-ramana-in-spatiu/