Raymond Grigoriu, realizatorul emisiunii “Autoritatea cetățeanului” este cunoscut publicului larg pentru implicarea sa în activități sociale, pentru interesul său pentru dezvoltarea educației și pentru lupta sa pentru dreptate și echitate. Membru în Asociația “Mișcarea Sinergistă” din România, Raymond este prezent în secțiile de votare pentru a urmări corectitudinea și transparență votului. Spiritul sau de luptător se va regăsi, cu siguranțăîn fiecare dintre cei propuși de el pentru premiile Publive, ediția 2021.

Cătălina Iliuță – realizatoare al emisiunii PsihoOncologia este psiholog clinician, doctor al Școlii Doctorale de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București. Experiența Cătălinei cu pacienții oncologici și aparținătorii lor este vastă, de altfel și teza ei de doctorat are ca temă “Traumă, depresie și reziliență la nivel individual și familial în patologia oncologică”. Pornind de la acest aspect, emisiunea „PsihoOncologia” pe care Cătălina o realizează cu profesionalism la Publive abordează teme de interes din această sferă medicală, iar persoanele nominalizate de Cătălina au cu siguranță această trăsătură de caracter, profesionalismul.

Marina Voicu – realizatoare al emisiunii Timp pentru suflet este terapeut Theta Healing și facilitator Access Bars. Prin aceste terapii alternative ea caută să ajungă la sufletul oamenilor, ajutandu-i pe aceștia să își depășească anumite convingeri și programe care îi împiedică să evolueze. Persoanele propuse de ea la Premiile Publive „Role Model” sunt cu siguranță alese cu „sufletul”.

Lidia Lazu – realizatoare a emisiunii „Creatori de poveste” este o scriitoare foarte versatilă și foarte îndrăgită, fiind o fire  tonică și plină de umor contagios. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, printre invitații emisiunilor ei numarându-se scriitori de mare renume, artiști plastici, actori, profesori atât din Romania, cât și din străinătate, creatori ai propriilor povești de viață. Suntem convinși că persoanele nominalizate de Lidia la Premiile Publive „Role Model” au povești de viață care vor stârni interesul.

Evelyne Croitoru – realizatoare a emisiunii „Văzul inimii” este o poetă desăvârșită, poeziile ei aducând multă emoție și culoare cititorilor ei. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, printre invitații emisiunilor ei fiind scriitori, critici literari, artiști plastici, artiști de operă. Credem că lui Evelyne îi va fi dificil să aleagă oameni model din cercul în care își desfășoară activitatea, pentru că sunt foarte valoroși, dar cu siguranță va alege cu inima, mai exact prin văzul inimii, așa cum se numește și emisiunea sa.

Răzvan Gae – realizator al emisiunii „Raportul de gardă” este vicepreședinte al Federației SANITAS, un luptător pentru drepturile colegilor lui din domeniul sanitar greu încercat, mai ales în ultimul an. Persoanele alese pentru Premiile Publive de către Răzvan cu hotărârea și siguranța unui cadru medical  demonstrează că sunt modele de urmat pentru semenii lor.

Manuela Dumitru – realizatoare a emisiunii „Simple vorbe” este un foarte bun comunicator, fapt pentru care emisiunile ei sunt spumoase și pline de dinamism, demonstrând că nu este nevoie de cuvinte prea complexe pentru a exprima gânduri, emoții ori trăiri. Ne va comunica și nouă prin vorbe simple cine sunt persoanele demne pentru „Role Model” nominalizate de ea în ediția 2021 a Premiilor Publive.

Cătălin Călin – corealizator al emisiunilor „Subiectiv/Obiectiv” și „România comentează” este psiholog, jurnalist, editor coordonator, deci, practic, este human multitasking cu certe calități în domeniile pe care le abordează cu mult profesionalism, punând accent pe calitatea muncii sale. Persoanele nominalizate de Catalin au certe calități de leader și contribuie la buna dezvoltare a societății.

Cătălin Nedelcea – psiholog și profesor universitar cu experiență în domeniile psihologie clinică și psihoterapie, este preocupat permanent de starea de bine a celor din jur, a populației în general. Emisiunea Subiectiv/Obiectiv este cadrul în care Cătălin Nedelcea reușește să atragă atenția asupra importanței și rolului sănătății mintale în buna relaționare cetățenească și dezvoltarea economică a țării. Persoanele nominalizate de Cătălin Nedelcea pentru a primi premiile Publive vor surprinde prin simplitate, modestie, dar vor fi pe măsura așteptărilor noastre implicate în a găsi căi reale și eficiente spre o stare psihică echilibrată a semenilor noștri.

Radu Ghidău – avocat și realizator al emisiunii “România comentează”, este mereu în acțiune și orientat spre a observa nedreptatea, oriunde ar fi ea, intervine prompt pentru a restabili un cadru guvernat de legi în spiritul dreptății. Cei desemnați de Radu sunt persoane verticale din punct de vedere social, moral și profesional.

Strop – STROP este prieten al tuturor donatorilor, atât ai celor care donează în mod regulat, cât și ai celor care donează ocazional, prin activitățile întreprinse urmărind fidelizarea donatorilor și formarea unor comportamente sociale care să aibă ca scop conștientizarea nevoii permanente de sânge și plasmă și creșterea numărului de donatori.

Share on facebook
Share on linkedin

Nominalizările realizatorilor Publive la premiile "Role Model" 2021

------------ Nominalizările Lidiei Lazu ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Lidia Lazu

Anul 2020 a fost un an dificil pentru toată lumea, dar cu incredere și optimism am reușit să depășim cele mai dificile momente ale lui. Avem speranța că 2021 va fi unul mai bun decât cel precedent, iar prin emisiunile noastre încercăm și sperăm că reușim să ne apropriem fie și virtual de cât mai mulți prieteni ai culturii.

Petre Moraru

Pentru talentul și generozitatea de care dă dovadă cu fiecare activitate pe care o desfășoară în slujba culturii romanești atât pe scena teatrului cât și în studioul de televiziune.

Adina Cartianu

Deși trăiește la Paris de peste 20 de ani, limba și literatura română i-au rămas în suflet, iar prin prezența ei, emisiunile la care participă ca invitat special, capătă un aer delicat și elevat în același timp.

Ileana Costea

Prof.univ.dr. Ileana Costea care locuiește în Los Angeles a adus în lumina reflectoarelor multe personalități ale culturii noastre, care trăiesc în America, Australia, Franța, Italia, Anglia. Bogăția de informații și căldura umană cu care ne-au fost prezentate toate aceste personalități sunt motive pentru care am nominalizat-o la unul din premiile Publive.

Ben Todica

Pe Ben care trăiește în Melbourne, Australia, l-am nominalizat la premiile Publive pentru prietenia constantă pe care ne-a arătat-o și pentru încurajările unui om de cultură și jurnalist de marcă.

Ana Blandiana

Ana Blandiana este o personalitate marcantă a literaturii române, iar unul din premiile Publive îi este dedicat pentru întreaga ei activitate în slujba culturii, pentru gentilețea și bucuria cu care ne încântă de fiecare data în cadrul unui dialog cultural.

------------ Nominalizările Manuelei Dumitru ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Manuela Dumitru

Simple vorbe înseamnă sinceritate, autencititate, bunătate, recunoastrere. Simple vorbe înseamnă echilibru, viață, încredere, speranță. Simple vorbe înseamnă viața așa cum e, realitatea necosmetizata. Simple vorbe sunt o parte din sufletele noastre, al meu și al invitaților mei. Votul este sufletul vostru, al prietenilor noștri. Mulțumesc, invitaților, nominalizaților, urmăritorilor prieteni!

Alina Predescu

Alina Predescu pentru că este dedicată. Eu nu am văzut un om mai dedicat cauzelor de ajutorare a oamenilor decât Alina. Este prezentă și implicată în atâtea proiecte de nu stiu cum reușește să-și drămuiască timpul și, mai ales, energia. Dar, poate dacă îi ofer și eu puțin din timpul și energia mea, îi face bine, își reîncarcă bateriile, recunoștința noastră să o mobilizeze și mai mult. Mergi mai departe, Alina!

Nae Georgescu

Profesor Nae Georgescu pentru că cineva trebuia să și-l asume pe Eminescu, să ni-l prezinte așa cum a fost și este pentru noi poetul Mihai Eminescu. Pentru munca de-o viață a profesorului pusă în slujba poetului.

Lorena Oltean

Lorena Oltean pentru autenticitatea realizatorului de emisiuni radio, pentru păstrarea și continuarea tradiției folclorice în vârtejul muzicii noi. Pentru autentic. Pentru voce. Pentru stil.

Elena Lasconi

Elena Lasconi pentru o altfel de politică. Pentru curajul de a-și depăși limitele și concurența politică, pentru resposabilitatea asumată de a lucra în slujba cetățeanului.

Adrian Naidin

Adrian Naidin pentru că există. Dar nu pur și simplu, ci pentru că există, trăiește, ca muzician. Dumnezeu l-a binecuvântat cu harul și darul muzicii. Și el, Adrian Naidin, împărtășește cu noi, oamenii simpli, tot ce-i mai frumos pe lumea asta, muzica.

------------ Nominalizările lui Radu Ghidău ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Radu Ghidău

2020 a fost un an dificil pentru toți, unii au ales să stea de o parte, alții au ales să se implice. Cei care au ales implicarea au ales să își ajute aproapele și au înțeles sensul noțiunii de creștinism social! Acei oameni merită un mulțumesc!

Șerban Bubenek

Dr. medic primar, Profesor Universitar al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davilla, Președintele Societății de Anestezie și Terapie Intensivă; Președintele Societății Europene de Anestezie și Terapie Intensivă, Manager al Institutului de Urgență pentru Boli Cardio-Vasculare CC Iliescu.Pentru contribuția sa în domeniul tehnicilor ATI pentru bolnavii de COVID 19. Prin contribuția sa, respectiv prin publicațiile sale, a contribuit în mod definitoriu la tratarea corespunzătoare a bolnavilor infectați cu COVID19 în secțiile ATI, asigurând practici unitare și răspândind bunele practici în toate secțiile ATI.

Florin Hozoc

Este om de afaceri, filantrop. Pentru implicare sa deosebită în combaterea pandemiei de Covid19, în obținerea plasmei convalescente, pentru tratarea bolnavilor de Covid 19. Florin Hozoc a pus la dispoziția autorităților toată aparatura necesară și consumabilele, în mod gratuit, suportând în întregime toate costurile legate de obținerea plasmei convalescente, reușind astfel salvarea multor vieți.

Alexandru Holenciuc

Este antreprenor în domeniul agriculturii, Președintele Patronatului Fermierilor Pentru curajul său de a demonstra că se poate face agricultură în România, prin dedicare, implicare și dârzenie. Alexandru cultivă 400 de ha de agricultură, certificată TUV Austria și procesează întreaga sa producție, asigurând desfacerea produselor sub un brand propriu. A reușit să demonstreze că prin procesarea produsului primar agricol se poate obține profit și agricultura românească poate fi competitivă.

Dan Ivașcu

Președintele Cooperativei Unirea Gospodarilor Mihăilești, Buzău Pentru determinarea sa în a demonstra că valoarea agriculturii românești poate să fie dată și de către țăranii gospodari, care unindu-și forțele pot da valoare produselor din propria gospodărie. Dan, este promotorul sistemului cooperației românești, moderne, structură care poate asigura renașterea satului românesc și o viață demnă, bazată pe un venit muncit, pentru gospodarii din lumea satului românesc.

------------ Nominalizările lui Răzvan Gae ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Răzvan Gae

Anul 2020 a însemnat pentru mine, pentru cei ce lucrează în sistemul sanitar, un an plin de încercări cu adaptări din mers la noua situație epidemiologică, un an în linia întâi împotriva pandemiei COVID-19. Persoanele nominalizate de mine au dat dovadă de curaj, spirit de inițiativă și de echipă deopotrivă în lupta împotriva covid-19, contribuind și la resetarea mentalității sistemului sanitar din România.

Adrian Marinescu

Un om și un medic excepțional, un bun comunicator în situații de criză, oferă informații specifice despre pandemie într-o formă pe care să o înțeleagă fiecare cetățean, indiferent de nivelul de educație.

Viorel Hușanu

Un apărător al drepturilor salariaților din sistemul de sănătate, un bun negociator și un bun organizator al organizației sindicale a municipiului București.

Mihai Grigoriev

Medic și lider de sindicat, s-a luptat pentru reinfiintarea cabinetelor medicale în școlile din București.

Leonard Bărăscu

Leonard Bărăscu a fost unu dintre liderii de sindicat cei mai activi în această perioadă a pandemiei, luptând pentru păstrarea dialogului social și pentru condițiile propice de muncă în sistemul sanitar.

Ștefan Petrișor

Ștefan Petrișor este un om cu multe calități, în special, în organizarea oamenilor pentru a se lupta pentru propriile lor drepturi.

------------ Nominalizările lui Raymond Grigoriu ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Raymond Grigoriu

Anul 2020 a fost un an dificil pentru toată lumea. Pentru antreprenori a fost un an plin de provocări, unii fiind nevoiți să-și redefinească viziunea asupra afacerii pe care o desfășurau, alții să găsească noi oportunități adaptate noilor condiții generate de pandemie, iar alții din păcate fiind nevoiți chiar să renunțe. Flexibilitatea, această a fost trăsătura de baza a antreprenorului anului 2020.

Ștefan Pălărie

Ștefan Pălărie pentru implicarea lui în domeniul educației în ultimii 15 ani, mai întâi în mediul privat, iar apoi în cadrul unui proiect politic ca senator vizând creșterea perfomantelor educaționale și transformarea sistemului de învățământ din România într-un sistem performant în conformitate cu standardele internaționale.

Laurențiu Dumitru

Laurențiu Dumitru a renunțat la viața din Anglia pentru a se implica în reforma din administrația publică locală, fiind activ atât pe scenă politică, cât și civică. Este un exemplu de urmat prin determinarea cu care participă la diverse acțiuni pe care le presupune transformarea societății românești.

Octavian Jurma

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma este nominalizat la Premiile Publive pentru implicarea cu care a luptat împotriva pandemiei de coronavirus. Fiind pasionat de statistici, acesta a surprins cu acuratețe în datele statistice evoluția acestei pandemii, furnizând în același timp și soluțiile potrivite pentru fiecare moment.

Valentina Saygo

Expert contabil și consultant fiscal, Valentina este nominalizată la unul din premiile Role Model pentru hotărârea cu care a sprijinit clarificarea la nivelul Autorităților de stat a reglementărilor fiscale în sprijinul IMM, precum și pentru faptul că va continua acest demers și în calitate de Secretar de stat în Ministerul Economiei.

Manuela Voicila

Manuela Voicilă - director național BNI România, pentru efortul cu care de peste 10 ani vine în sprijinul IMM-urilor promovând un business networking de calitate prin intermediul căruia fiecare membru al organizației isi acorda sprijinul reciproc, contribuind astfel la dezvoltarea afacerilor.

------------ Nominalizările lui Evelyne Croitoru ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Evelyne Croitoru

Unul dintre vectorii importanți ai dezvoltării este, desigur, comunicarea interumana, comunicarea valorii, în special. PUBLIVE a înțeles că acest concept va fi, cu siguranță, formula viitorului; comunicarea multidimensională, evaluativa, generatoare de conținut valoric superior, formula în care telespectatorul devine, la rândul sau integrator de conținut, mesager al valorilor promovate.
Simona Neagu
Este una dintre stelele strălucitoare ale Operei Naţionale Bucureşti, cu un parcurs liric impresionant, soprana interpretând cu aceeaşi măiestrie partituri din Mozart, George Biset, Puccini sau Verdi, dovedind astfel capacitatea uimitoare de a se transforma în funcţie de stilul fiecărui compozitor. Simona Neagu are pe lângă voce, frumuseţe, sensibilitate, o inteligenţă scenică aparte care o ajută să abordeze aproape orice repertoriu liric. În plus este o poetă sensibilă care promite surprize plăcute şi în acest domeniu.

Horia Gârbea

Este poet, prozator, dramaturg, traducător, publicist, critic literar şi teatral, editor. Este Preşedintele Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România,Membru UNITER, distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2004), înălţat la grad de ofiţer în 2010. Doctor în inginerie civilă, cadru didactic universitar, autor de cărţi ştiinţifice. Are publicate volume de poezie, proză şi teatru şi a obţinut numeroase premii literare. Piesele sale au fost jucate în teatrele din România, Marea Britanie, Franţa, Serbia. A tradus opera lui Shakespeare (într-un colectiv) într-un exerciţiu de admiraţie faţă de William Shakespeare deschzând o nouă fereastră spre o altă cultura împortantă. Horia Gârbea încânta audienţa cu naturaleţea discursului său, cu stilul concis, cu armonia şi rafinamentul detaliilor.

Ana Dobre

Este profesoară de limba şi literatura română, doctor în filologie, critic literar, prozatoare şi eseistă. Membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala de Critică, Eseistică şi Istorie Literară, Filiala București a Uniunii Scriitorilor din Romania. 11 cărţi publicate. Este distinsă cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler, conferit de Președintele României în anul 2004. Este Membră a Societății Scriitorilor Târgovișteni. Din 2013, este Cetățean de onoare al comunei Ivești, jud. Galați. Colaborator al mai multor reviste importante, Ana Dobre participă frecvent la evenimente literare, oferă interviuri şi este activă în mediul virtual.

Dana Florian

Este compozitoare şi interpretă folk. Un om iubitor de oameni şi de frumos, un suflet mare şi tânăr. Sunt o cântătoare şi căutătoare de frumos. Muzica este felul meu de a trăi, de a transmite ce simt, ce gândesc, ce sunt - asta îmi face sufletul să rămană copil – şi totodată, îmi ţine mintea atentă la lumea celor mari a mărturisit Dana Florian. Mereu în căutare de original îşi presară creaţiile cu aşa zise nuanţe diverse, de la folk la pop, la jazz sau folclor. Fie dând grai cu măiestrie propriilor gânduri, fie alegând dintre comorile poeţilor, cântecele ei, compuse sensibil şi interpretate cu dezinvoltură, vorbesc despre viaţă în firescul ei, de la cele mai profunde emoţii şi trăiri până la lucruri nostime sau satirice.

Victoria Milescu

Este poetă, jurnalistă, traducătoare, este licenţiată a Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, limbile română-engleză; studii postuniversitare; membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie, Bucureşti, din 1995, membră PEN Club România. A lucrat în învăţământ, presă şi editură. Colaborează cu reviste de prestigiu, activă în mediul on-line. Absorbită în cel mai înalt grad de o lume imaginară, ce se împlinea într-un ritm spectaculos cu fiecare nou volum de versuri, Victoria Milescu a izbutit de-a lungul celor aproape patru decenii de neistovit efort de maturizare lirică să impună în spațiul literar de azi un univers de o pregnantă originalitate și o atitudine lirică pe măsură (MARIN IANCU).

------------ Nominalizările Marinei Voicu ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Marina Voicu

2020 pentru mine a fost un an de introspecție. Am luat tot ce a fost bun la el și au fost multe, mai ales că am avut mai mult timp decât de obicei să mă observ pe mine și să văd ce pot schimba. Am nominalizat la premiile Publive persoane care m-au inspirat și mă inspiră cu energia și creativitatea lor.

Nelu Vicleanu

Nelu Vicleanu, astrolog și numerolog cunoscut  studiază numerologia de peste 15 ani, este autor a numeroase articole de numerologie și a susţinut mai multe conferinţe şi cursuri de numerologie. Fiind expert în numerologie a semnalat chiar de la începutul anului 2020 că acesta va fi un an instabil, cu impact la nivel mondial: “Dacă adunăm toate cifrele care compun anul 2020, o să obținem cifra 4. Cifra 4 care, în numerologie, ne îndeamnă să avem grijă de corpul nostru, de sănătatea noastră. Se referă la aspecte ale sănătății, ale bolii.”

Gena Rusu

Gena Rusu este specialist Feng Shui Tradițional și Astrologie Chineză, activând de 8 ani în domeniul metafizicii chineze, cu rezultate foarte bune în acest domeniu. Are numeroase apariții la principalele televiziuni pe teme de Feng Shui și Astrologie Chineză, și după cum chiar ea declara: “Noi nu suntem separați, ci suntem un TOT rezultat din gândurile noastre, din emoțiile noastre și din influența mediului exterior”.

Elena Doboș

Elena Doboș este fost profesor de limba și literatura română,  actual mentor coach pentru toți cei care au nevoie de ghidaj în alegerile conștiente pe care le fac. De curând este și consilier parlamentar în Senatul României, având ca obiective dezvoltarea durabilă a  economiei în general, agriculturii în special, precum și sprijinirea antreprenoriatului.

Gabriel Niculae

Gabriel Niculae este terapeut Theta Healing și Hipnoterapeut, sau cum se definește chiar el, "un facilitator în vindecarea energetica, spirituala și mentala pentru cunoașterea propriului adevar". Este autorul cărții intitulate "Reflecții la miez de noapte" care a apărut în anul 2020, prin intermediul căreia, așa cum frumos spune "aduce un elogiu acestei “Voci a Conștiinței”, care este capabilă să sesizeze schimbarea tiparelor mentale și comportamentale a ființei noastre raționale prin preluarea de informații direct de la sursă."

Alina Georgiu

Alina Georgiu este reSET coach. Cu o experiență îndelungată în antreprenoriat, este bucuroasă atunci când poate da mai departe ce a învățat din succes, dar și din eșec. Proiectul ei "de suflet", așa cum îl numește, "The reSET coach" exact asta are ca scop, să ajute pe cel ce are nevoie să-și transforme viață personală, profesională sau să-și dezvolte propria afacere, împreună cu un ghid care acordă asistență în atingerea potențialului.

------------ Nominalizările Cătălinei Iliuță ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Cătălina Iliuță

Am fost obișnuită să simt pericolul și să mă mobilizez cât de repede posibil pentru a supraviețui. Apreciez oamenii care știu să lupte pentru fiecare zi a vieții lor, dar și pe cei care întind o mână de ajutor celor care sunt în nevoie. Anul 2020 ne-s oferit suficiente exemple, iar eu am ales 5 dintre ele.

Dragoș Iliescu

Sunt sigură că așa cum a știut să mă îndrume pentru a-mi organiza teza mea de doctorat, așa reușește să facă cu fiecare dintre doctoranzi. Îndrumarea sa este precisă, la obiect, clarificatoare, ceea ce ajută foarte mult în formarea gândirii științifice. Este un exemplu pentru cei cărora le este profesor și, de aceea, sunt onorată să îi acord această nominalizare la premiile Publive de anul acesta.

Catalin Nedelcea

Îl apreciez pe Catalin Nedelcea pentru ceea ce face în calitate de profesor universitar, în special, mă gândesc la modul în care interacționează cu studenții.

Cezar Giosan

Este psiholog cercetător în SUA și psiholog clinician atestat să practice psihologia clinică în România. Are un doctorat în psihologie la New School University (New York City, SUA), lucrând o perioadă îndelungată în cadrul Departamentului de Psihiatrie de la prestigioasa universitate Cornell, acest departament fiind situat pe primul loc în Statele Unite la calitatea cercetării științifice și grija față de pacient. A fost o perioadă îndelungată Profesor de Psihologie la Berkeley College (New York City, SUA), fiind afiliat Departamentului de Psihologie de la Universitatea din București, unde este și conducător de doctorate în psihologie și directorul Centrului de Psihologie Aplicată. De asemenea, este autorul a zeci de articole științifice publicate în reviste internaționale de psihologie, lucrările acestuia fiind citate de peste 1000 de ori în literatura internațională de specialitate.

Iuliana Pantelimon

Iuliana Pantelimon este medic specialist oncolog, unul dintre medicii care au manifestat o foarte mare deschidere în a colabora cu psihologul, în relația cu pacienții oncologici.

Marian Crișan

Marian Crișan este unul dintre marii supraviețuitori în lupta cu cancerul adaptându-se foarte bine chiar și în contextul pandemiei. Este un exemplu de luptător motivandu-i și pe alții în bătălia pentru viață.

------------ Nominalizările lui Cătălin Călin ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Călin Cătălin

Educația este domeniul în care ar trebui să se investească cel mai mult de către orice popor sau sistem politic. Democrația se clădește pe educație. Întreaga dezvoltare a lumii este strâns legată de cunoaștere și, implicit, de educație. Printre nominalizările făcute de mine pentru premiile Publive se află oameni care cred în educație, unii dintre ei fiind parte a acestui sistem.

Maria Stefania Manea

Profesor dedicat elevilor, școlii, se mobilizează excelent în martie 2020 și gândește proiectul "Lecția regăsită". În doar câteva zile, alaturi de ea stăteau zeci de profesori gata de a preda lecții online așa cum niciodată nu au mai făcut-o. Trei luni mai târziu, elevii din sistemul de învățământ preuniversitar aveau o bibliotecă digitală de lecții care acopereau întreagă materie pe semestrul 2 al anului școlar 2019-2020.

Dragos Iliescu

Dragoș Iliescu, profesor universitar și psiholog, om de afaceri cu viziune, s-a remarcat de-a lungul anului 2020 prin ajutorul pe care l-a oferit sistemului educațional romanesc punând la dispoziția acestuia platforma de evaluare online denumită Brio.

Cătălina Surcel

Cătălina Surcel director executiv al Asociației Telefonul Copilului pentru efortul și grija permanent manifestate în vederea realizării scopului acestei asociații, acela de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz pornind de la o viziune extrem de nobilă:toți copiii merită să fie fericiți! Prin intermediul liniei telefonice 116111 Asociația oferă asistență gratuită și imediată copiilor care apelează acest număr.

Laura Dragomir

Laura Dragomir este un bun comunicator, echilibrată și corectă cu toți cei cu care se află în raport profesional. Chiar dacă uneori este mult prea tăioasă și directă în exprimare, aceasta poate transmite cu ușurință atât vești bune cât și vești rele. Doar că le prefera pe cele bune!

Violeta Oancea

Violeta Oancea, director al Institutul Național de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C.T. Nicolau” s-a remarcat de-a lungul anului 2020 prin hotărârea cu care a manageriat sistemul de transfuzie din Romania într-un an nefavorabil acestui domeniu, deschiderea de care a dat dovadă în implementarea sistemului de colectare a plasmei convalescente COVID-19 și abilitatea de a comunica intern și extern.

------------ Nominalizările lui Strop ------------

Aici puteți vota preferatul dumneavoastră dintre nominalizările de mai jos: https://forms.gle/ZZoWaaTGos7fqziDA

Strop

STROP este prieten al tuturor donatorilor, atât ai celor care donează în mod regulat, cât și ai celor care donează ocazional, prin activitățile întreprinse urmărind fidelizarea donatorilor și formarea unor comportamente sociale care să aibă ca scop conștientizarea nevoii permanente de sânge și plasmă și creșterea numărului de donatori. De altfel, una din campaniile lui Strop s-a numit "Aventurile familiei Strop" și s-a adresat inclusiv copiilor începând cu vârsta de 3 ani, pornind de la ideea că aceste comportamente se formează încă de acasă prin mijloace adaptate înțelegerii fiecăruia. De exemplu, copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani au fost invitați să participe la sesiuni de creație artistică unde poezii, povești sau spectacole de teatru l-au avut ca personaj principal pe Strop.

Nelu Tătaru

Nelu Tătaru, Ministru al Sănătății pe perioada debutului și desfășurării pandemiei de coronavirus a sprijinit donarea de sânge încurajând continuarea într-un mod responsabil și pe perioada restricțiilor de circulație a acestui act de mare responsabilitate civică.

Centrele de Transfuzie Sanguină din țară

Pentru efortul pe care îl depun zilnic în atragerea donatorilor având în vedere că nevoia de sânge este permanentă și mult mai mare decât cantitatea de sânge donat, pentru grija pe care acestea o au pentru a asigura un mediu sigur pentru recoltare și pentru rolul esențial pe care îl au în furnizarea către spitale a acestui prețios "aur roșu" .

N-avem sânge

Pentru efortul pe care Asociația HEM îl depune în realizarea cu succes a proiectului “N-avem SÂNGE”, un proiect desfășurat la nivel național pentru Institutul Național de Hematologie Transfuzională pentru sprijinirea donării voluntare de sânge.

Donorium

Asociația Smart Society și Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge pentru efortul susținut pe care îl depun pentru atingerea scopului proiectului lor social Donorium, dublarea numărul de donatori până în 2025. Prin intermediul aplicaţiei Donorium conectează în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor şi facilitează comunicarea dintre donatori şi centrele de transfuzii.

Sânge pentru România

Pentru consecvența cu care se implică în procesul de educare a maselor în vederea conștientizarii importanței vitale pe care o are donarea de sânge, cu multiple beneficii atât pentru donatori cât și pentru beneficiari.

Vene Vii

Proiectul „Vene Vii”, în parteneriat cu Institutul Național de Hematologie Prof. Dr. C.T. Nicolau este un proiect care se adresează în primul rând donatorilor voluntari de sânge din toată țara, dar nu numai lor. Astfel, Asociația „Creștem România Împreună” prin proiectul "Vene Vii" își propune să crească interesul populației pentru cauza donării de sânge și să determine cât mai mulți oameni să doneze, oferindu-le și celor care nu pot dona din diferite motive posibilitatea de a contribui.

Crucea Roșie Română

Pentru implicarea permanentă în promovarea sănătății și vieții, prin programele desfășurate fiind alături de oameni indiferent de naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.

Părintele Ciprian Grădinaru

I se mai spune și "chirurgul sufletelor" pentru că prin campaniile pe care le-a demarat și susținut în ultimii ani, donatorii de sânge au reușit să doneze 7,5 tone de sânge. Numai în ultimii 2 ani aproape 15.000 oameni au răspuns degrabă chemării părintelui și au donat sânge, fiind astfel alături de semenii lor aflați în suferință.

Ionel Pușcaș

Pentru implicare și sutinere în proiectele privind activitatea de donare alături de Institutul Național de Hematologie Transfuzională, mesajul privind nevoia permanentă de sânge ajungând atât la cadrele didactice, cât și la elevi, ca viitori donatori.

Irina Vișoiu

Pentru că a fost și este implicată în campaniile pentru donare de sânge prin alăturarea în diverse proiecte dezvoltate cu scopul de a conștientiza nevoia permanentă de sânge și atragerea unui număr cât mai mare de donatori.

Carmen Conțeanu

Pentru că a fost și este implicată în campaniile pentru donare de sânge prin alăturarea în diverse proiecte dezvoltate cu scopul de a conștientiza nevoia permanentă de sânge și atragerea unui număr cât mai mare de donatori.

Cristina Racoviță

Pentru promptitudinea cu care s-a alăturat campaniei pentru donarea de sânge, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare a nevoii permanente de sânge atât în rândul adulților, cât și copiilor (specific modului lor de înțelegere) și la extinderea familiei de donatori prin atragerea unui număr cât mai mare de persoane care doresc în mod voluntar să doneze.

Luchi Georgescu

Pentru promptitudinea cu care s-a alăturat campaniei pentru donarea de sânge, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare a nevoii permanente de sânge atât în rândul adulților, cât și copiilor (specific modului lor de înțelegere) și la extinderea familiei de donatori prin atragerea unui număr cât mai mare de persoane care doresc în mod voluntar să doneze.