Copiii răspund celor din jur din perspectiva cunoașterii și experienței proprii, iar cunoașterea este mică, în formare, experiențele fiind formate și intermediate de relația cu adulții. Deci, când vorbim despre comportamentele copiilor e nevoie să ne gândim la noi, cei din jurul celor mici care încercăm să-i educăm sau cu care ei interacționează. Acuzele îndreptate împotriva lor, de fapt, au un așa zis vinovat în rândul celor mari.

Bineînțeles atunci când observăm un astfel de comportament nepotrivit nu ar trebui să înceapă căutarea unui vinovat ce trebuie pedepsit.

Ar fi mult mai util să ne canalizăm atenția spre efectele comportamentului și îndrumarea timpurie a celui mic spre alte direcții de acțiune cu rezultate benefice pentru el. Teoretic, pare ușor, dar cum putem aplica toate cele spuse mai sus?

Practica de zi cu zi ne va ajuta să înlocuim acțiunile noastre care favorizează comportamentele disfuncționale ale copiilor cu unele care reușesc să surprindă calitățile copiilor. În primul rând este nevoie să ne oprim din a ne gândi că toate comportamentele copiilor noștri sunt nepotrivite în societate. Copiii își dimensionează diferit volumul vocii, bucuria sau supărarea. Dacă cel mic vorbește ceva mai tare pentru a-și manifesta bucuria descoperirii unui anumit produs în magazin, nu are rost să-i facem observație că trebuie să vorbească mai încet. Ar putea fi lăsată bucuria lui să se manifeste fără vreo observație din partea noastră, deoarece este firească și o putem regăsi la fiecare dintre noi. Doar energia cu care o facem diferă. Dacă ar fi să glumim, și de ce să n-o facem, bucuria copilului nostru este cea mai bună reclamă la produsul respectiv.