Potrivit Faptelor Apostolilor (capitolul 2), în ziua Cincizecimii, ucenicii lui Iisus se aflau adunați într-un loc, când din cer a venit un vuiet ca de vânt puternic, iar asupra fiecăruia s-au așezat „limbi ca de foc”. În acel moment, au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în limbi diferite, pentru a răspândi Evanghelia în lume. Acesta este considerat momentul fondator al Bisericii, când Apostolii au primit curajul și puterea de a predica.
Denumirea de „Rusalii” provine din limba latină, de la sărbătoarea romană Rosalia, o festivitate dedicată cultului morților, în care se aduceau flori pe morminte. În timp, în tradiția populară românească, acest nume s-a suprapus peste sărbătoarea creștină a Pogorârii Duhului Sfânt.
În cultura populară, Rusaliile sunt însoțite de o serie de obiceiuri și superstiții, care combină elemente creștine cu tradiții precreștine:
Dansul călușarilor – în special în zona Olteniei și a Munteniei, este o tradiție spectaculoasă menită să alunge spiritele rele și bolile aduse de „iele” sau „Rusalii”.
Ofrande și pomeni pentru morți – în unele regiuni, Rusaliile sunt considerate o perioadă în care sufletele celor morți se întorc pe pământ, motiv pentru care se împart colaci, vin și mâncare.
Ramuri de tei și nuc – credincioșii aduc în biserică ramuri de tei sau nuc, care sunt sfințite și apoi păstrate în gospodărie pentru protecție.
Rusaliile reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală, fiind comemorarea unei revelații divine care a transformat un grup de ucenici timizi în misionari îndrăzneți. Totodată, prin tradițiile sale variate, această sărbătoare reflectă și bogăția culturală a poporului român, care a știut să îmbine credința creștină cu înțelepciunea populară.
