Cutremurele din Turcia de luni, 6 februarie 2023, au arătat încă o dată despre cât de imprevizibilă este natura. România se află și ea într-o zonă cu activitate seismică importantă. Departamentul pentru Situații de Urgenta (DSU) subliniază cât de importantă pentru supraviețuire este reacția rapidă a celor afectați.
Recomandarea DSU pe platforma https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/ este de a avea întotdeauna pregătit un rucsac pentru urgență care ne-ar ajuta să supravieţuim 3-5 zile după un cutremur major.
Iată ce ar trebui să conţină un astfel de rucsac:
1.Apă
Cel puţin 4 l de apă/persoană/zi.
Dacă aveţi animale de companie nu uitaţi să prevedeţi apă şi pentru ele (cca. 30 ml. de apă/kg. animal/zi).
Depozitaţi apa într-un loc rece şi întunecos.
Înlocuiţi apa o dată la 6 luni.
ATENŢIE!
Apa este esenţială supravieţuirii.
În caz de maximă urgenţă, se poate obţine apă potabilă prin fierbere timp de 10 minute.
2. Alimente
Compacte şi uşoare care nu necesită răcire, fierbere ori coacere.
Iată câteva exemple de alimente pe care puteţi să le pregătiţi:
- mâncare în cutii de conserve (nu uitaţi deschizătorul)
- alimente deshidratate
- batoane energizante
- biscuiţi de secară
- dulceaţă
- sucuri, cafea, ceai.
- după caz, alimente pentru nevoi speciale: mâncare pentru bebeluşi, lapte etc.
- dacă aveţi animale de companie, nu uitaţi mâncarea acestora. Dacă trebuie să încălziţi anumite alimente prevedeţi un aragaz de campanie şi combustibil.
3. Îmbrăcăminte si încălţăminte
Pentru fiecare persoană, în funcţie de anotimp.
De asemenea, nu uitaţi lenjeria de corp.
4. Un sac de dormit
Sau 2 pături călduroase pentru fiecare persoană.
5. O trusă de prim ajutor
Să conţină:
- medicamentele personale şi reţete
(Atenție! Nu uitaţi să scrieţi pe un bilet numele doctorului de familie) - analgezice, antiseptice
- la nevoie, articole sau accesorii necesare pentru aparatul auditiv, scaunul rulant etc.
6. Aparate utile
- aparat radio AM/FM cu baterii de schimb (Nu uitaţi să înlocuiţi bateriile anual!)
- lanternă/persoană şi baterii de schimb
- un fluier (semnalul convenţional în caz de urgenţă este de fluierături scurte)
- un telefon mobil, o cartelă telefonică, cablu și un acumulator suplimentar
7. Articole pentru copii
-
Jocuri, în funcţie de vârsta membrilor familiei
-
Cărţi de colorat, creioane, jucării pentru copii
8. Articole de igienă
- hârtie igienică, hârtie umedă de mâini, batiste de hârtie
- articole personale: săpun, şampon, deodorant, pastă de dinţi, periuţă de dinţi, pieptene, etc.
- saci de bucătărie
9. Acte personale
- carte de identitate, carnete de asigurări medicale
- bani
- cecuri
- numere de telefon importante
sursa informaţii: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/
You must log in to post a comment.