Tu mănânci cu plăcere?
Ce înseamnă mâncarea pentru voi?
Pentru mine au fost perioade când mă bucuram de mâncare, apoi au fost perioade când mă uram că mâncam, au fost perioade când îmi era rușine să mănânc și au fost și perioade când nu prea mâncam.
De ce spun toate acestea? Pentru că sunt curioasă cât de importantă considerați voi mâncarea.
Vă voi povesti puțin din trecutul meu ca să înțelegeți legătura cu subiectul.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt genul de persoană care a avut relații lungi, de ani de zile. Nu știu cum s-a întâmplat (ba știu), dar am intrat în relație doar cu persoane extrem de critice, care mă judecau foarte mult, nu eram bună de nimic, nu eram deșteaptă, dar nu eram nici proastă, pe scurt eram “greșită” la fiecare pas. Inclusiv când mâncam, mi se atrăgea atenția că mănânc prea mult (nu era așa însă, era ok doar dacă mâncam o frunză de salată probabil), că” mănânc de parcă se termină mâncarea de pe planetă”(de fapt mă bucuram și savuram ceea ce mâncam pentru câteva secunde).
Intenția mea nu este de a mă plânge ci vreau să scot la suprafață importanța energiei cu care încărcăm mâncarea atunci când mâncăm. Dacă suntem nervoși, supărați sau în altfel de emoții “nașpa”, intrăm într-un cerc vicios de vibrații joase.
De ce zic asta? Pentru că noi încărcăm “negativ” mâncarea, o mâncăm și preluăm din nou acea energie, iar ne scade vibrația, iar mâncăm și tot așa și ne mirăm că viața noastră nu e tocmai una fericită.
Eu sunt un exemplu. Uitasem să ma bucur de mâncare până mi-a atras atenția iubitul meu (actualul). Eram într-o dispoziție ciudată și mă încercau niște frustrări legate de greutatea mea când, mă întreabă dacă eu mă bucur de mâncarea pe care o mănânc. Atunci mi-a picat fisa și mi s-au derulat prin fața ochilor toate momentele când eram criticată la masă.
Sunt sigură că ați înțeles legătura!
Așadar, întotdeauna corpul ne spune unde e “buba” și ce avem de eliberat și vindecat din subconștientul nostru amplu, ca un Univers haotic așa că, fiți atenți la ce vă transmite acesta!
Da, atunci când ne îngrășăm, corpul nostru ne spune că undeva în subconștient sunt ascunse niște emoții, niște protecții sau cine știe ce, poate am făcut foamea într-o altă viață (acesta este unul dintre cele mai dese cazuri atunci când o persoană este supraponderală și nu reușește să slabească).
Mai jos îți voi lăsa link-urile a două dintre emisiuni, poate te ajută cu mai multă conștientizare.
https://youtu.be/wfxpJWwBTGE
https://youtu.be/DhoNWZhmCcg
La recitire,
Marina Voicu, terapeut holistic, hipnoterapeut, facilitator Access Bars și realizatoarea emisiunii “Timp pentru suflet”.