
După patru zile de la inundațiile care au lovit localitatea Broșteni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a ajuns în cele din urmă în județul Suceava. Trei oameni au murit, iar mii de locuințe au fost afectate de viiturile devastatoare.
Întrebată de ce a întârziat patru zile, Buzoianu a susținut că a dorit să evite o vizită „populistă” în mijlocul intervențiilor de urgență. „Nu cred că e rolul unui demnitar să ia din resursele echipelor de salvare doar pentru o apariție publică”, a declarat ea.
„Nu mi-am dorit să fac o activitate populistă. Mi-am dorit să vin aici în momentul în care, după ce s-a stabilizat zona de siguranță, toată lumea este în siguranță, să putem să venim să vedem cu ce să ajutăm noi.”
Una dintre cele mai urgente probleme rămase este lipsa completă a apei potabile în zonă, după ce sistemul de alimentare a fost distrus.
„Trebuie intervenit rapid. Ne uităm la soluții tehnice pentru restabilirea furnizării apei și pentru sprijinirea familiilor afectate”, a adăugat Buzoianu.
sursa foto: Facebook / Diana Buzoianu