
Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, a participat la Washington la o întâlnire cu medici români din Statele Unite, dedicată prevenirii și tratării adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților.
Evenimentul a fost organizat împreună cu consilierii de stat Ana Maria Geană și Diana Punga, precum și cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, și a reunit specialiști cu experiență în tratarea dependențelor și protecția sănătății copiilor.
Discuțiile s-au concentrat pe experiența medicilor români din SUA în gestionarea adicțiilor, atât cele legate de consumul de substanțe, cât și dependențele digitale. Participanții au subliniat importanța prevenției și a intervenției timpurii, dar și necesitatea unei abordări integrate.
În cadrul întâlnirii s-a evidențiat faptul că soluțiile nu pot veni exclusiv din zona medicală. Educația, implicarea familiilor, responsabilitatea platformelor digitale și politicile publice sunt esențiale pentru protejarea copiilor aflați în situații vulnerabile.
Întâlnirea a adus în prim-plan mai multe direcții de cooperare între România și Statele Unite, inclusiv schimburi de bune practici, programe de mentorat pentru medici români și organizarea unor stagii de formare în centrele americane.
De asemenea, a fost discutată necesitatea creării unui dialog constant între specialiști, precum și eliminarea barierelor privind recunoașterea diplomelor, pentru a facilita transferul de expertiză și eventuala revenire în țară a medicilor din diaspora.
Medicii români din SUA și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini România prin experiența acumulată, inclusiv în dezvoltarea de politici publice bazate pe modele eficiente. Aceștia au subliniat că există un respect real pentru profesionalismul medicilor din România, dar și nevoia unor soluții adaptate noilor provocări.
sursa: Facebook / Administrația Prezidențială a României
sursa foto: Administrația Prezidențială a României