
Tensiunile dintre Palatul Cotroceni și actuala conducere a liberalilor ating cote critice. Călin Cătălin, realizatorul emisiunii „România comentează” la Publive Media TV, consideră că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier reprezintă o dovadă clară a modului în care președintele Nicușor Dan a reușit să fragmenteze ierarhia PNL.
Jurnalistul este de părere că lupta dintre președintele României și Ilie Bolojan a devenit cât se poate de evidentă prin această mutare. „Numirea lui Veștea pentru a forma un nou guvern arată că președintele României a spart blocul PNL-ului lui Bolojan chiar la vârf sau, mai bine zis, prin vârful acestuia”, explică realizatorul TV. În acest context, conducerea liberală se află într-o situație extrem de vulnerabilă, având la dispoziție, în opinia sa, doar două căi de acțiune.
Prima ipoteză presupune o colaborare forțată: PNL l-ar putea exclude pe Adrian Veștea, dar ar accepta să participe la formarea guvernului, izolându-l pe Ilie Bolojan. „În această ipoteză, PNL nu se rupe în două tabere: tabăra care va vota un posibil nou guvern cu Veștea în frunte”, punctează Călin Valentin Cătălin.
Al doilea scenariu, mult mai sumbru, prevede ruperea definitivă a partidului prin delimitarea de parlamentarii care aleg să îl urmeze pe premierul desemnat. „Oricum și în orice fel s-ar întâmpla lucrurile, Nicușor Dan a punctat astfel încât le-a arătat partidelor, nu numai PNL, că are cu ce, dacă vrea”, concluzionează realizatorul TV.
Indiferent de calea aleasă, verdictul este unul dur pentru actualul președinte PNL: deși există soluții juridice vehicule în spațiul public, precum cele propuse de avocatul Toni Neacșu, „Bolojan a primit o mare, enormă palmă”.
sursa foto: Facebook / Călin Valentin Cătălin