Pe o șosea liniștită din Australia, acolo unde natura se împletește tăcut cu asfaltul, a fost zărit un pui de cangur singuratic. Stătea la marginea drumului, firav și confuz, o imagine dureros de vulnerabilă în lumina blândă a dimineții.
Când un om s-a apropiat de el, nu a fugit. Din contră — a făcut ceva ce i-a sfâșiat sufletul salvatorului: a sărit timid spre el și și-a întins brațele, ca un copil care cere o îmbrățișare.
Fără mamă, fără adăpost, doar cu o dorință pură de protecție, micuțul cangur a fost ridicat ușor și dus la un centru de salvare a animalelor. Acolo i s-a oferit ceva simbolic, dar plin de semnificație: un ursuleț de pluș, ca să aibă ceva de care să se agațe, să se liniștească, să simtă că nu e singur pe lume.
L-au numit Doodlebug — iar de atunci, el și ursulețul au devenit de nedespărțit.
Săptămâni mai târziu, Doodlebug este mai puternic, mai curios, mai jucăuș. Dar există un lucru care nu s-a schimbat: nu renunță la ursulețul lui. Îl strânge în brațe în somn, îl poartă cu el peste tot și pare să-l fi adoptat ca o ancoră a siguranței într-o lume pe care abia o învață.
Imaginea lui Doodlebug ținând cu putere de ursulețul său de pluș a făcut înconjurul lumii — o dovadă simplă că toate sufletele, indiferent de specie, au nevoie de dragoste, de atingere, de liniște.
Povestea lui Doodlebug ne amintește că animalele au emoții, trăiesc pierderi, simt dor, se tem — dar și că pot învăța să aibă încredere din nou.
Un ursuleț de pluș nu e doar o jucărie. Pentru un pui de cangur orfan, este o îmbrățișare caldă atunci când nu mai are cui să-i ceară una.
