
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) găzduiește o dublă lansare de carte organizată de Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Pancevo, Serbia, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În cadrul evenimentului, scriitoarea Evelyne Croitoru, realizatoarea emisiunii „Vazul inimii” de la Publive, va prezenta antologia multilingvă „Cele mai frumoase poezii, doamnelor în dar”, un volum ce reunește lucrările a 100 de poeți din 15 țări. Proiectul este coordonat de drd. Mariana Stratulat, directoarea editurii.
Totodată, prof. univ. dr. Octavia Nedelcu va prezenta volumul de interviuri alese „Reflexii eterne în oglinda timpului”, semnat de Mariana Stratulat.
La lansare va fi prezent Excelența Sa Dragan Simeunovic, Ambasadorul Republicii Serbia în România. Programul include o prezentare a noilor apariții editoriale susținută de dr. Valentin Mik, director adjunct al editurii, un moment muzical oferit de tenorul Alin Stoica de la Opera Națională București, iar moderarea va fi asigurată de drd. Loreta Popa.
