

autor – Publive Media TV
Publicat pe: 4 noiembrie 2025
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU BIF), incidentul s-a produs în jurul orei 10:00–10:30. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de urgență – o autospecială de stingere, trei echipaje SMURD și o autospecială destinată transportului victimelor multiple.
În urma impactului, opt persoane au fost rănite, toate conștiente în momentul intervenției echipajelor medicale. Dintre acestea, șapte au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Traficul tramvaielor de pe linia 41 a fost oprit temporar, iar Societatea de Transport București (STB) a introdus o linie navetă provizorie – 641 – între Piața Presei și Ghencea, pentru a prelua călătorii afectați.
De asemenea, circulația rutieră pe Bulevardul Drumul Taberei, sensul spre Valea Oltului, a fost restricționată pe prima bandă, zona fiind eliberată ulterior, după finalizarea cercetărilor.
🔹 Sursa: ISU București-Ilfov
🔹 Informații suplimentare și imagini video ale accidentului pot fi consultate pe site-ul Antena 3 CNN.
Categorii populare
sursa foto: Antena 3 CNN