
În mijlocul voluntarilor mobilizați pentru sprijinirea sinistraților, Georgescu a transmis un mesaj emoționant de solidaritate și speranță, într-un moment în care mulți dintre localnici se confruntă cu pierderi uriașe.
Echipele de voluntari, coordonate și susținute de Georgescu, au distribuit materiale esențiale: alimente, apă potabilă, haine groase și saci de dormit. Totul pentru a le oferi un minim de sprijin celor care au rămas fără acoperiș deasupra capului.
„Nu-i o situație simplă, dar cu iubire și cu empatie se rezolvă. Dacă avem sufletul curat, trecem peste orice”, a declarat Călin Georgescu.
Într-un peisaj dominat de noroi, pagube și durere, vizita sa a adus un strop de lumină și încredere. În fața tragediei, gesturile de sprijin, empatie și prezență activă contează mai mult ca oricând.
sursa foto: facebook Calin Georgescu