
Unul dintre cele mai grave efecte ale declinului demografic se manifestă direct asupra sistemului de pensii. O populație activă în scădere, care plătește contribuții, trebuie să susțină un număr tot mai mare de pensionari. Acest dezechilibru, deja existent, este amplificat de politicile economice restrictive. Fără o bază solidă de tineri apți de muncă, plata pensiilor la un nivel decent va deveni o misiune imposibilă, iar povara fiscală va crește exponențial pe umerii celor rămași.
O populație îmbătrânită și sărăcită, alături de tăierile bugetare, nu poate genera suficiente taxe și impozite pentru a susține cheltuielile publice. O bază fiscală restrânsă limitează capacitatea statului de a investi în infrastructură, sănătate și educație, sectoare esențiale pentru a opri declinul demografic. Calitatea vieții scade, iar oportunitățile pentru tineri devin tot mai limitate. Impactul acestor decizii asupra generațiilor tinere va fi vizibil abia peste ani, dar semnele sunt deja alarmante. O națiune nu poate prospera pe termen lung bazându-se doar pe economii forțate, ignorând capitalul uman.
Astfel, ne-am putea întreba: s-a gândit Bolojan la această situație care ar genera o criză în cascadă? O criză economică favorizează o criză socială care adâncește criza economică. Degradarea socio-economică a României se produce și în prezent, dar va fi accelerată de măsurile de austeritate care vor transforma țara într-un tărâm al celor fără de putere.