
Nicușor Dan a făcut declarații la Palatul Cotroceni după participarea la evenimentul de lansare a volumului „REGINA – in honorem arhitectei României Mari”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada. Acesta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la actuala criză politică, subliniind că este momentul ca formațiunile politice să depășească interesele înguste de grup și să pună pe primul plan interesele României.
Potrivit acestuia, alegerile anticipate nu reprezintă o soluție viabilă. O astfel de măsură nu ar face decât să adâncească instabilitatea și să alimenteze neîncrederea cetățenilor români, dar și a piețelor financiare în instituțiile statului.
Indiferent de evoluția evenimentelor politice, Nicușor Dan a subliniat că România își va menține direcția și traiectoria financiară, existând deja un consens politic solid pe această chestiune.
foto: captura video