
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat după apariția informațiilor privind sesizarea făcută de Autoritatea Electorală Permanentă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu finanțarea campaniei sale electorale.
În mesajul publicat, Nicușor Dan afirmă că nu este vorba despre o situație nouă, ci despre reluarea unei informații apărute inițial în aprilie 2025. Potrivit acestuia, subiectul real nu îl reprezintă persoana sa, ci modul în care funcționează instituțiile statului.
Șeful statului susține că AEP nu ar fi înțeles mecanismul donațiilor online nici în 2025, menționând că și în campaniile din 2016 și 2020 i-ar fi fost aplicate amenzi similare, ulterior anulate de instanță. De asemenea, el afirmă că plângerile penale formulate anterior nu au avut consecințe.
În același mesaj, Nicușor Dan face referire și la alte instituții, precum Agenția Națională de Integritate, care în 2022 ar fi întocmit un raport prin care îl declara incompatibil și în conflict de interese, raport anulat ulterior de instanță. El menționează că și în acel caz a existat o plângere penală fără urmări.
Totodată, președintele critică activitatea Inspectoratul de Stat în Construcții, susținând că instituția nu ar sancționa construcțiile ilegale sesizate, dar ar exercita presiuni asupra administrațiilor care respectă legea.
În finalul mesajului, Nicușor Dan afirmă că problemele din instituțiile publice sunt vechi și că reformarea acestora necesită timp și efort susținut.
sursa: Facebook / Nicușor Dan
sursa foto: Facebook / Nicușor Dan