
Pământul se învârte în jurul Soarelui într-un an, dar axa sa de rotație este înclinată față de planul orbitei cu aproximativ 23,5 grade. Din acest motiv, pe parcursul anului, diferite zone ale planetei primesc cantități diferite de lumină solară. La solstițiul de vară, emisfera nordică este înclinată maxim spre Soare, iar razele solare cad perpendicular pe Tropicul Racului.
Durata zilei este maximă: în unele regiuni nordice, soarele aproape că nu apune deloc (fenomenul numit soarele de la miezul nopții).
Este începutul verii astronomice (deși vara meteorologică începe de la 1 iunie).
Soarele pare „staționar” pe cer (de la latinescul solstitium = „soare nemișcat”).
Solstițiul de vară a fost celebrat de-a lungul mileniilor de numeroase culturi:
Druizii celți organizau ceremonii în onoarea Soarelui.
Stonehenge, în Marea Britanie, este aliniat cu răsăritul soarelui la solstițiul de vară, fiind probabil un loc sacru dedicat acestui moment.
În Scandinavia, sărbătoarea Midsommar include focuri de tabără, dansuri și ritualuri legate de fertilitate și abundență.
În România, tradițiile de Sânziene coincid cu această perioadă și includ obiceiuri legate de dragoste, fertilitate și natură.
În emisfera sudică, la aceeași dată (în jurul lui 21 iunie), are loc solstițiul de iarnă, cu cea mai scurtă zi din an.
După solstițiu, zilele încep să se scurteze treptat, deși vara abia a început.
Solstițiul de vară nu pică întotdeauna în aceeași zi — poate varia între 20 și 22 iunie.
Solstițiul de vară este mai mult decât un fenomen astronomic — este un prilej de reflecție asupra legăturii dintre natură, timp și cultură. Este o zi în care lumina triumfă, marcând începutul unui nou ciclu de viață, bucurie și căldură.