
Bucureștean get beget fiind, m-am întâlnit prima oară cu ea în copilăria mea superbă pe când părinții mei minunați, ca și ai voștri dealtfel, mă duceau în fiecare vară într-un tur al României ca să îmi cunosc țara și frumusețile ei. Țin minte și acum când am ajuns într-o superbă seară de vară într-un sat din frumoasa Bucovina unde am bătut și noi la o poartă de om gospodar către care fusesem îndreptați de militianul întâlnit întâmplător pe stradă.
Într-adevăr, cel căruia i-am bătut la poarta monumentală din lemn sculptat manual s-a bucurat de oaspeții apăruți pe seară și ne-a oferit găzduire la el.
În marea curte a gospodăriei erau dispuse două case, una impunătoare și nouă și una din lemn veche și cochetă, ambele cu flori de toate felurile în ghivecele puse pe balustradele pridvoarelor și la balcoane și ferestre
Pe lângă ele, un grajd cât un hangar de mare păzit pe o parte de un ciobănesc românesc mioritic și în colțul opus de un carpatin. Grădina de flori a Coanei Mărioara, soția gazdei noastre, era de poză și model, iar iarba din curte era mai dihai decât gazonul de pe Wembley.
Mândru nevoie mare, badea Ștefan, gazdă noastră ne-a poftit în curte la el și după un tur exterior al acareturilor lui ne-a întrebat unde vrem să stăm: în casa mare unde ne lasă tot etajul la dispoziție sau în casa bătrânească din lemn care era ca un bibelou ținută. Părinții au decis să stăm în casa bătrânească fermecați pe loc de această mică comoară a tradițiilor noastre. Casa avea peste 200 de ani vechime, fusese făcută și transmisă din tată în fiu (doar primului fiu întotdeauna și care avea obligația continuării tradiției) și era incredibilă din toate punctele de vedere. Fuseseră păstrate toate cele de la sobe de tuci, mobilier tradițional, celebrele perine și obiecte de bucătărie, covoare lucrate manual, saltele și plăpumi de lână, până și un fier de călcat din cel cu cărbuni.
Micul orășean din mine era uimit să descopere istorii, lucruri și obiceiuri vechi și autentice și le-am stârnit râsul părinților și al gazdelor când am apărut călare pe un cal de lemn făcut manual cu peste o sută de ani în urmă
Nenea Ștefan și Tanti Maria cum le spuneam eu, mă adoptaseră din prima deși de cum venisem în curtea lor reușisem să merg la cei doi dulăi și să îi mângâi fără că aceștia să îmi facă ceva, spre stupefacția celor de față. Cei doi avuseseră împreună 5 copii: 1 băiat și 4 fete, dar băiatul se prăpădise de mic și erau triști nespus că li se stingea tradiția familiei lor.



