
FLAVIU GEORGE PREDESCU ÎN DIALOG CU EVELYNE CROITORU EMISIUNEA „VĂZUL INIMII” DE MIERCURI, 28 IANUARIE 2026
Deschid, dragi prieteni, cel de-al șaptelea an al emisiunilor Văzul inimii cu un scriitor pe care îl prețuiesc foarte mult pentru ce scrie, pentru diversitatea și complexitatea activităților și pentru capacitatea – aproape unică în lumea complicată în care trăim – de a spune fix ce gândește. Pornesc, la fel ca și invitatul meu de mâine seară, de la întrebarea reputatului critic și istoric literar Nicolae Manolescu (1939-2024) din Cititul și scrisul: „La ce sunt bune cărțile? Îmi vine să răspund: la totul și la nimic. Poți trăi foarte bine fără să citești. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumusețea muzicii lui Mozart. În ce mă privește, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărți. Sunt un vicios al lecturii.
Am nevoie să citesc așa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută. Înainte de a mă culca seara, îndată ce mă trezesc dimineața, în călătorii, ba chiar și în tramvai, pretutindeni şi oricând citesc. Nu mă pot închipui fără să țin în mână o carte. Îmi e uneori de ajuns să o răsfoiesc.”
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!

Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
Împreună cu scriitorul Flaviu George Predescu, vă invit să ne urmăriți mâine, începând cu ora 19.00 pe Publive Media TV, într-un dialog despre literatură, despre rolul cărții și al scriitorului în societatea de azi.
Evelyne Croitoru
Realizatoarea emisiunii
DESPRE FLAVIU GEORGE PREDESCU
Cunoscut și apreciat scriitor, om de televiziune, jurnalist talentat, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Alba-Hunedoara din anul 2012. Licențiat în Drept și Psihologie, cu un Master în Științe Politice.
Este redactor șef al publicației De Spiritu et Anima, revista Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”;
Redactor la revista Luceafărul de dimineață, publicație a Uniunii Scriitorilor din România;
Realizator de emisiuni de cultură la televiziunea DC News;
Cercetător la Biblioteca Centrală Universitară Carol I. „E cel mai frumos loc de muncă pe care l-am avut vreodată”(FGP)
Debut publicistic: în „România literară”, 2011, cu poezie; Debut editorial
Răsfoindu-mi adolescența, 2005, volum de versuri.
Volume: Răsfoindu-mi adolescența, 2005; Despre cer, iubire și rouă, 2006; Aurul n-are trecere-n rai, 2009; Moartea prematură a unei veri, 2010; Sisifica Resemnare, 2011;
Chezășie pentru libertate, 2012 (eseuri); Secretul secretelor, 2012; Poetul merge mai departe – eseuri despre iubire, 2013; Obsesia gesturilor, 2014; Softul GE; Perechea dragoste, perechea moarte; O dimineață de sâmbătă – eseuri despre iubire 2013-2020;
Cartea ”Perechea dragoste, perechea moarte”, a primit premiul ”Romanul anului 2017-2018” din partea Uniunii Scriitorilor din România.
Premiul i-a fost înmânat de către criticul Nicolae Manolescu, președintele USR, cu prilejul Colocviului Romanului Românesc Contemporan desfășurat la Alba Iulia.
Alte premii: în 2012 a câștigat premiile revistelor „Acasă” și „Discobolul”, pentru poezie;
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, 2013; Premiul
Uniunii Scriitorilor, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul de poezii Secretul secretelor; 2014.
Premiul “Călătorul” 2016 pentru romanul „Softul GE”
sursa foto: Flaviu George Predescu / Arhiva personală



