Editorial
Editorial scris de Daniela Călin
Drona tip Geran 2, care s-a prăbușit în noaptea zile de 28 spre 29 mai și a explodat pe un bloc din Galați, provocând pagube materiale și rănirea ușoară a două persoane este un prilej de reflecție asupra stării de securitate a țării.
De la data aderării NATO, din 2004, ni s-a spus mereu să stăm liniștiți, pentru că suntem sub umbrela de securitate a acestei organizații militare de tip defensiv, în care, în cazul unui atac armat asupra unuia dintre statele membre, va fi apărat de ceilalți, în temeiul articolul 5 din tratat, adică e ca în cazul celor patru muschetari din romanul lui Dumas, ” toți pentru unul și unul pentru toți”. Doar că intervenția NATO nu se face cât ai bate din palme, ci există niște etape graduale în funcție de agresiunea suferită.
Analiză profundă de personalitate. Întrebări unice la fiecare încercare.
...
Mai întâi, potrivit articolului 4, Părțile, adică membrii NATO, se consultă toate, ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea oricărei Părți.
Ecuații, logică pură și IQ vizionar. Demonstrează-ți valoarea!
Dovedim genialitatea în fiecare zi
Se certifică abilitățile intelectuale de excepție ale posesorului
...
Apoi, articolul 5 detaliază intervenția, stipulând că în cazul atacului armat, fiecare dintre Părți, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă, recunoscut de articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile considerate sub atac, individual sau în cooperare cu celelalte Părți, efectuând orice acțiune o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice.
Autoritățile române au uitat însă de articolul 3 care prevede că, pentru realizarea obiectivelor NATO și anume, apărarea colectivă și păstrarea păcii și securității zonei nord-atlantice, Părțile, separat sau împreună, prin sprijin continuu și reciproc, își vor menține și își vor dezvolta capacitatea și de rezistență în fața unui atac armat.
Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să devenim rezilienți „prin noi înșine” la atacuri armate și am avut timp 22 de ani ca să putem să doborâm măcar o dronă mai mică sau mai mare, indiferent de unde vine.
Starea țării, astăzi, în materie de securitate și apărare
Ne-am lămurit că securitatea și apărarea României sunt bidimensionale, adică sub umbrela de securitate a NATO și pe plan național, prin Armata Română în cooperare cu toate instituțiile din sistemul de apărare și ordine publică, având în frunte Consiliul Suprem de Apărare a Țării condus de președintele țării.
În ceea ce privește Armata Română, după aderare, a suferit modificări majore în privința efectivelor, trecând de la un număr de aproape 400.000 de militari activi de dinainte de 1989, la vreo 70.000( cifra exactă este secretă) de militari activi, împărțiți între Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale.
Acestora li se adaugă și angajații din celelalte structuri din sistemul de ordine publică și apărare, Jandarmeria, Ministerul Afacerilor Interne și restul.
Serviciul militar nu mai este obligatoriu, iar armata a devenit profesionistă, militarii români dobândind experiență în teatre de luptă precum Irak și Afganistan, alături inclusiv de partenerul nostru strategic SUA, pe care România l-a sprijinit necondiționat.
Dar în timp ce gradul de profesionalizare al militarilor români a crescut, dotarea cu tehnică de luptă adecvată cerințelor NATO, care ar fi trebuit să asigure interoperabilitatea cu sistemele aliaților a rămas mult în urmă, armata păstrând încă echipamente militare de proveniență sovietică, învechite și periculoase pentru militari. Accidentele aviatice cu MIG-urile rusești, în care și-au pierdut viața piloți valoroși ai armatei noastre sunt încă vii în memoria noastră.
Cauzele insuficienței capabilităților militare sunt variate, dar factorul principal este incapacitatea decidenților români de a înțelege mizele asigurării suveranității naționale strategice prin programe de înzestrare moderne, în paralel cu asigurarea resurselor umane necesare compuse atât din militarii activi, cât și din rezerviști, precum și cu dezvoltarea propriei industrii de apărare.
La acestea s-a adăugat corupția manifestată mai ales prin folosirea puterii politice în scopuri personale sau pentru interese de grup, peste care s-au suprapus interesele unor actori externi, fie că a fost vorba de state, organizații sau grupuri și structuri de influență.
Companiile statului din industria de apărare nu au fost reformate și nici retehnologizate, fiind lăsate să ajungă în pragul falimentului, iar privații nu au fost susținuți.
Resursa umană este tratată cu dispreț, fiind demotivată și deprofesionalizată prin modificări legislative succesive și aberante care au condus la variații de remunerație între profesioniștii activi de același grad, dar și între rezerviștii militari, care acuză discriminarea între cei care s-au pensionat în temeiul unor dispoziții legale diferite.
Proiectul de lege a salarizării propus de guvernul demis prin moțiune de cenzură, în afara competențelor sale constituționale, vine cu scăderi semnificative ale soldelor și, în consecință, ale pensiilor militarilor, într-atât, încât până și Șeful Statului Major al Armatei a fost afectat și este o nouă lovitură dată militarilor.
Achizițiile militare efectuate nu au dus la alinierea României cu statele membre NATO, dar nici ale UE. Cam toate au fost făcute fără offset, iar unele s-au dovedit de-a dreptul păguboase, cele două fregate achiziționate și nemodernizate nici în prezent, rămase în stadiul de platforme plutitoare, vorbind de la sine.
Iar efectele se văd. Iată, România nu e în stare să ia vreo decizie singură și să doboare nici măcar o dronă mică.
Războiul din Ucraina, pandemia, recesiunea economică în desfășurare, dar mai ales acțiunile iresponsabile ale guvernanților români au adus țara aproape de colaps, cu o datorie externă de circa 231 de miliarde de dolari, și care continuă să se împrumute, așa cum o face și prin programul SAFE.
Regulamentul european (UE) 2025/1106 din 27 mai 2025 al Consiliului a fost adoptat de la început cu încălcarea competențelor UE și trecând chiar și peste Parlamentul European, însă chiar dacă a fost contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nu se știe dacă va fi admisă cererea, pentru că în opinia mea, statele membre ”l-au ratificat” prin aprobarea în Parlamentele naționale, cum este cazul României, în care cel puțin două din cele trei ordonanțe de urgență adoptate de guvern pentru aplicarea regulamentului au fost aprobate cu mici modificări de Parlament.
Scandalul din jurul achizițiilor este bine cunoscut, furnizorii de produse militare fiind selectați de Guvernul Bolojan, fără transparență și cu încălcarea legislației europene.
Aproape 10 de miliarde de euro din cele 16.68, împrumutate prin SAFE, vor merge pe achiziții de la companii din Germania, în principal, SUA, Franța și alte câteva.
În loc de offset, vom avea localizare, cu nesocotirea componentei strategice de apărare, care va conduce la subordonarea industriei de apărare românești celor ale altor state, sub pretextul integrării în lanțurile de apărare europene.
Era o șansă pentru revigorarea economiei și o oportunitate de dezvoltare a cercetării și inovării în industria de armament națională. Șansă ratată și cu țara îndatorată pentru jumătate de secol.
În plus, ar fi trebui să avem o doctrină militară nouă și o strategie de apărare adaptată standardelor NATO.
Putin nu va fi descurajat de investiții în echipamente și tehnică de luptă care va fi livrată până în 2030. România are nevoie de apărare acum, nu de promisiuni pentru viitor, în contextul repoziționării și redistribuirii forțelor armate și tehnicii SUA în Europa, anunțată de președintele Trump, se simte nevoia unei reforme strategice pe toate planurile.
Prin comparație, Polonia este un model de succes, așa cum ar fi trebui să fim și noi.
Ce are Polonia și nu avem noi?
Oameni de stat, guvernanți vizionari și patrioți, cu iubire de țară și de neam. Asta are Polonia, iar nouă ne lipsește.
Meritocrația nu mai este criteriul determinant pentru a ocupa o funcție publică, ci carnetul de partid și relația cu potentații zilei, fie că este una de rudenie, de prietenie sau de afaceri.
România a fost acaparată instituțional, iar interesele transpartinice și transinstituționale au adus-o într-un cerc vicios.
Cireașa de pe tortul dezastrului este o justiție îngenuncheată, cu o putere judecătorească stigmatizată, decredibilizată, asediată constant, ca și cetățeanul de rând, sufocat de taxe și impozite și de grija zilei de mâine, cu drepturile și libertățile cenzurate și restrânse.
Un stat nu trebuie să fie neapărat atacat de alții, pentru a se prăbuși. Dispare singur din istorie din cauza propriilor decizii, inacțiuni sau acceptări ale deciziilor altora.
